Anglia a învins Croația, scor 4-2, în prima etapă a grupei L de la Campionatul Mondial 2026. Selecționata pregătită de Thomas Tuchel a obținut primele trei puncte și a făcut un pas important spre calificarea în fazele eliminatorii ale competiției, dintr-o grupă completată de Ghana și Panama.
Prima repriză: Thriller cu penalty repetat și patru goluri
Meciul a început sub semnul echilibrului, croații semnând prima ocazie în minutul 3 prin șutul lui lui Sutalo. Totuși, dinamica jocului s-a schimbat în minutul 9, când veteranul Luka Modric l-a faultat în careu pe Madueke, iar „centralul” Clement Turpin a dictat lovitură de la 11 metri.
Harry Kane a ratat inițial de la punctul cu var, însă execuția s-a repetat deoarece portarul Livakovic nu a păstrat un picior pe linie, iar un fundaș croat a intrat prematur în suprafața de pedeapsă. La a doua încercare (minutul 12), golgheterul lui Bayern Munchen nu a mai iertat și a deschis scorul.
Croația a replicat în minutul 36. Petar Sucic a așezat excelent o minge înapoi, iar Martin Baturina, mijlocașul celor de la Como, a catapultat balonul în plasă cu un șut de generic de la marginea careului. Bucuria croaților a fost însă de scurtă durată.
Doar șase minute mai târziu, Declan Rice a centrat impecabil dintr-un corner, iar același Harry Kane s-a înălțat imperial deasupra defensivei adverse, reușind „doppietta” cu o lovitură de cap de manual.
Chiar înainte de pauză, Croația a lovit din nou (45+5). Ivan Perisic a deviat inteligent în careu, faza a curs în ciuda protestelor englezilor care reclamau un ofsaid, iar Musa l-a executat pe Pickford pentru un 2-2 uluitor la jumătatea partidei.
Repriza a doua: Livakovic contra Angliei
Partea secundă a început fulgerător pentru britanici. În minutul 47, Jude Bellingham a declanșat o cursă pe flancul drept, a pătruns în viteză și a finalizat cu un sânge rece la colțul lung, ducând scorul la 3-2.
A urmat apoi un veritabil asediu la poarta Croației, iar Dominik Livakovic a fost în prim-plan. Goalkeeperul croat a făcut minuni în minutele 48 și 52 la șuturile lui Bellingham și Rice, culminând cu o triplă paradă senzațională în minutul 55, când a blocat consecutiv reluările lui James, Gordon și Konsa.
Croații au dat semne de viață în minutul 76, când Marco Pasalic a irosit o șansă uriașă de egalare, șutul său din careu fiind respins salvator de Jordan Pickford.
Singura dilemă a finalului a fost rezolvată în minutul 85 de Marcus Rashford. Servit ideal de Bukayo Saka, atacantul și-a driblat adversarul direct și l-a învins pe Livakovic, stabilind scorul final: 4-2 pentru „Lei”.
Grație acestui succes spectaculos, Anglia acumulează 3 puncte și se instalează pe prima poziție a Grupei L. De cealaltă parte, selecționata lui Zlatko Dalic este obligată să câștige următoarele dueluri cu Ghana și Panama pentru a nu părăsi prematur competiția.
FINAL » Anglia - Croația 4-2
Au marcat: Kane 12' (pen.), 42', Bellingham 47, Rashford 85' / Baturina 36', Musa 45+5'
Click AICI pentru statistici!
Minutul 85: GOL Anglia! Marcus Rashford înscrie după o fază excelentă de atac. Bukayo Saka îi pasează inspirat în careu, atacantul englez își păcălește adversarul direct cu un dribling elegant și îl învinge pe Dominik Livakovic cu un șut precis. Anglia se desprinde la 4-2.
Minutul 47: GOL Anglia! Spectacol total la Dallas! Jude Bellingham pornește într-o cursă excelentă pe partea dreaptă, scapă singur cu Dominik Livakovic și finalizează cu sânge rece la colțul lung. Anglia se desprinde din nou pe tabelă, 3-2.
Minutul 45+5: GOL Croația! Croații lovesc chiar înainte de pauză și egalează la 2. Englezii au cerut poziție de ofsaid, însă faza a continuat, iar Ivan Perisic a deviat inspirat în careu pentru Musa, care l-a învins pe Jordan Pickford cu un șut precis. Final incendiar de primă repriză.
Minutul 42: GOL Anglia! „Leii” revin imediat în avantaj. Declan Rice execută perfect un corner, iar Harry Kane se înalță peste defensiva Croației și trimite cu capul în plasă. Croații se bucură de egalare doar șase minute, iar scorul devine 2-1 pentru Anglia.
Minutul 36: GOL Croația! Petar Sucic îi pasează excelent înapoi lui Martin Baturina, iar mijlocașul celor de la Como șutează spectaculos de la marginea careului și îl învinge fără emoții pe portarul Angliei. Croații restabilesc egalitatea, 1-1.
Minutul 12: GOL Anglia! Luka Modric intervine neglijent asupra lui Madueke, îl lovește evident. Clement Turpin dictează lovitură de la 11 metri în favoarea Angliei. Harry Kane bate slab, iar Dominik Livakovic apără.
După consultarea VAR, execuția a fost repetată. Portarul croat nu a stat pe linia porții. Din a doua încercare, golgheterul lui Bayern nu mai ratează.
Anglia - Croația, echipele de start
Anglia (4-2-3-1): Pickford - R. James, Stones, Konsa, O'Reilly - E. Anderson, Rice - Madueke, Bellingham, Gordon - Kane
Rezerve: D. Henderson, Trafford, Burn, Eze, Guehi, J. Henderson, Mainoo, Quansah, Rashford, Rogers, Saka, Spence, Toney, Watkins
Selecționer: Thomas Tuchel
Croația (3-5-1-1): Livakovic - Gvardiol, Vuskovic, Sutalo - Stanisic, Sucic, Modric, M. Pasalic, Perisic - Baturina - Musa
Rezerve: Pandur, Kotarski, Budimir, Caleta-Car, Erlic, Fruk, Jakic, M. Kovacic, Kramaric, Matanovic, Moro, M. Pasalic, Pongracic, L. Sucic, Vlasic
Selecționer: Zlatko Dalic
UPDATE ora 21:45 » Anglia începe turneul în echipamentul alb
Naționala Angliei a postat imagini din vestiar înaintea meciului cu Croația, din prima etapă a grupei L de la Campionatul Mondial. Englezii au anunțat că vor debuta la turneul final în echipamentul de acasă, complet alb.
„Începem turneul în echipamentul nostru de acasă”, au transmis englezii pe rețelele de socializare, alături de fotografiile cu tricourile pregătite în vestiar.
UPDATE ora 21:40 » Jude Bellingham intră în istorie la Campionatul Mondial
Titular în meciul de debut al Angliei cu Croația, Jude Bellingham a stabilit un nou record impresionant.
La 22 de ani și 353 de zile, mijlocașul lui Real Madrid a devenit cel mai tânăr fotbalist european din istorie care evoluează la patru turnee finale majore, Campionate Europene sau Campionate Mondiale.
Lotul Angliei pentru CM 2026
Portari: Jordan Pickford (Everton), Dean Henderson (Crystal Palace), James Trafford (Manchester City).
Fundași: Reece James (Chelsea), Tino Livramento (Newcastle), John Stones (Manchester City), Marc Guéhi (Manchester City), Ezri Konsa (Aston Villa), Dan Burn (Newcastle), Jarell Quansah (Bayer Leverkusen), Nico O'Reilly (Manchester City), Djed Spence, (Tottenham).
Mijlocași: Jordan Henderson (Brentford), Elliot Anderson (Nottingham Forest), Declan Rice (Arsenal), Kobbie Mainoo (Manchester United), Eberechi Eze (Arsenal), Jude Bellingham (Real Madrid), Morgan Rogers (Aston Villa).
Atacanți: Bukayo Saka (Arsenal), Noni Madueke (Arsenal), Marcus Rashford (Barcelona), Anthony Gordon (Newcastle), Harry Kane (Bayern Munchen), Ollie Watkins (Aston Villa), Ivan Toney (Al-Ahli).
Lotul Croației pentru CM 2026
Portari: Dominik Livakovic (Dinamo Zagreb), Dominik Kotarski (Copenhagen), Ivor Pandur (Hull City)
Fundași: Josko Gvardiol (Manchester City), Duje Caleta-Car (Real Sociedad), Josip Sutalo (Ajax), Josip Stanisic (Bayern Munchen), Marin Pongracic (Fiorentina), Martin Erlic (Midtjylland), Kristijan Jakic (Augsburg), Luka Vuskovic (Hamburger SV)
Mijlocași: Luka Modric (AC Milan), Mateo Kovacic (Manchester City), Mario Pasalic (Atalanta), Nikola Vlasic (Torino), Luka Sucic (Real Sociedad), Martin Baturina (Como), Petar Sucic (Inter), Nikola Moro (Bologna), Toni Fruk (Rijeka)
Atacanți: Ivan Perisic (PSV Eindhoven), Andrej Kramaric (Hoffenheim), Ante Budimir (Osasuna), Marco Pasalic (Orlando City), Petar Musa (FC Dallas), Igor Matanovic (Freiburg)
{{text}}