CFR Cluj va da în turul doi preliminar al Conference League peste câștigătoarea duelului dintre Alashkert (locul 4 în Armenia) și Yelimay Semey (locul 4 în Kazahstan), iar Nelu Varga este mulțumit în urma tragerii la sorți de la Nyon.
Ocupanta locului trei din Superliga la finalul sezonului recent încheiat își va începe aventura europeană din Conference League împotriva unor echipe mai slab cotate. Yelimay Semey este evaluată la 6,75 milioane de euro, iar Alashkert la 4,91 milioane de euro, ambele nefiind nici măcar la jumătate din cota celor de la CFR Cluj, evaluată la 22 de milioane de euro conform Transfermarkt.
Nelu Varga este mulțumit în urma tragerii la sorți de la Nyon: „I-am mai bătut pe cei de la Alashkert”
Nelu Varga, patronul CFR-uluiPatronul lui CFR Cluj speră ca echipa lui să treacă mai departe, dar a adoptat mai degrabă o atitudine precaută.
„Șansele sunt de partea noastră, sperăm să fie de bun augur. Mai bine taci din gură, te concentrezi, te mobilizezi și nu te mai umfli, că poate fi rău. Eu sper să mă bucur la final. Tragerea la sorți e o veste bună, sperăm să trecem. Noi i-am mai bătut pe cei de la Alashkert acum mulți ani în cupele europene, le-am dat 7-0”, a spus Nelu Varga pentru Gazeta Sporturilor.
În sezonul 2018/2019, CFR Cluj s-a întâlnit cu Alashkert în turul 3 al Europa League, iar formația din Gruia i-a eliminat pe armeni. În tur, scorul a fost 2-0 în Armenia, iar în retur, la Cluj, feroviarii s-au impus cu scorul de 5-0.
În acea perioadă, echipa era antrenată tot de un antrenor portughez, pe banca tehnică fiind Toni Conceicao.
CFR Cluj - Alashkert
{{text}}