International   •   Campionatul Mondial de Fotbal 2026   •   SAN FRANCISCO

Fără zgârie-nori și clădiri SF » Cum arată Silicon Valley, regiunea care conduce lumea tehnologiei

Cum arată Silicon Valley // FOTO: Ionuț Iordache (GSP)

Articol de Ionuţ Iordache, Sergiu Alexandru   —  joi, 18 iunie 2026

La o oră de San Francisco se află Silicon Valley. De aici, unele dintre cele mai mari companii din lume încearcă să vină cu fel de fel de inovații.

Când auzi de Silicon Valley și știi că aici se găsesc companii precum Google, Apple, Meta, Cisco sau Nvidia, îți imaginezi zgârie-nori, străzi pline de laboratoare futuriste sau clădiri desprinse din filme SF. Dar realitatea e cu totul alta. Zona este una cât se poate de liniștită, plină de parcuri, copaci și case cu unul sau două etaje. Iar sediile marilor companii din industria tech se întrezăresc printre casele din zonă.

FOTO: Cum arată Silicon Valley


Istoria Silicon Valley a început în anii '50, în jurul Universității Stanford, când primele companii producătoare de semiconductori s-au stabilit aici. Numele regiunii vine de la siliciul folosit la fabricarea microcipurilor.

În deceniile următoare au apărut Intel, Apple, Cisco, Yahoo și Google, iar zona s-a transformat în cel mai important centru tehnologic al planetei. De atunci, unele companii au plecat, altele noi au venit, însă zona a rămas renumită. Iar pentru mulți turiști, sediile Apple sau Google sunt adevărate obiective turistice.

Impresionantul campus Apple, proiectat în formă de inel de Steve Jobs, se află în mijlocul unui cartier rezidențial din Cupertino. Are o circumferință de 1,5 kilometri, iar 12.000 de oameni lucrează aici. A costat 5 miliarde de dolari și ocupă o suprafață de 71 de hectare.

De jur împrejur sunt mii de copaci. Iar turiștii care vin aici sunt așteptați de un magazin Apple și o cafenea, unde pot vedea macheta impresionantului sediu și se pot bucura de produsele companiei.


La doar câțiva kilometri de sediu se află garajul în care, în 1976, Steve Jobs și Steve Wozniak au asamblat primele computere Apple I și au pus bazele companiei. Paradoxal, casa nu are nicio plachetă sau niciun panou care să menționeze asta. Este doar o casă, la fel ca restul din jur.

Cum arată sediul Google

La aproximativ o jumătate de oră de Apple se află un alt gigant al industriei: Google. Sediul central este în Mountain View, unde compania a dezvoltat un adevărat oraș corporatist format din mai multe campusuri. Cel mai cunoscut este Googleplex, însă în ultimii ani gigantul american și-a extins prezența prin noile campusuri Bay View și Charleston East, aflate la doar câțiva kilometri distanță.

Sediul Google pare mai degrabă campusul unei universități decât sediul unei companii. De ce? Atmosfera este una extrem de relaxată, iar priveliștea este una neașteptată. Angajații circulă între clădiri pe jos, cu biciclete colorate sau cu trotinete, spațiile verzi ocupă o parte importantă din campus, la fel și cele de relaxare, iar angajații pot petrece timpul în diferitele cafenele sau pe terenurile de sport. Iar vizitatorii au parte de tururi și de acces în diferite zone ale campusului.

Și nu doar atât. Într-un perimetru de aproximativ 50 de kilometri se află, în diferite orășele, alte companii uriașe. La Menlo Park se găsește Meta, compania care controlează Facebook, Instagram și WhatsApp. În Santa Clara își au sediile Nvidia și Intel, iar la San Jose se află Adobe și Cisco. În timp ce la Sunnyvale sunt LinkedIn și Yahoo, iar în Los Gatos își are sediul Netflix.

Care e partea negativă ?

Avântul luat de regiunea de lângă San Francisco a venit și cu o creștere uriașă a prețurilor, iar Silicon Valley este una dintre cele mai scumpe zone din Statele Unite. În San Jose, centrul economic al văii, chiria medie pentru un apartament cu două camere depășește 3.200 de dolari pe lună, iar în Menlo Park, orașul în care se află sediul Meta, chiria medie pentru un apartament cu un dormitor a depășit 3.300 de dolari pe lună.

Inovația privind transportul

Deși autostrada care leagă Silicon Valley de San Francisco este una impresionantă, cu patru benzi pe sens, tot se produc ambuteiaje, ca urmare a numărului mare de oameni care tranzitează zona. Dar marile companii au venit cu o soluție: autocare care să transporte angajații din oraș la sedii. În fiecare dimineață, sute de autocare pleacă din diferite cartiere din San Francisco, iar seara fac drumul în sens invers.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.