Fotbal   •   Liga 1   •   INSOLVENȚĂ

Au retrogradat din Superligă și au cerut intrarea în insolvență!

Unirea Slobozia - Petrolul Ploiești / Foto: sportpictures.eu

Articol de Daniel Grigore   —  joi, 18 iunie 2026

Unirea Slobozia, unul dintre cluburile retrogradate din Superligă la finele sezonului recent încheiat, a solicitat intrarea în insolvență.

Penultima în sezonul 2025/2026 al Superligii, Unirea Slobozia a revenit în „B” după două sezoane la nivelul primului eșalon.

Unirea Slobozia a solicitat intrarea în insolvență

La o lună după confirmarea retrogradării, oficialii clubului ialomițean au solicitat intrarea în insolvență, starea financiară în care o societate intră atunci când nu își mai poate îndeplini obligațiile financiare.


În insolvență, datoriile ar putea fi eșalonate, iar clubul protejat de eventuale executări silite.

Cererea a fost depusă miercuri, 17 iunie, la Tribunalul Ialomița.

Datorii de aproape două milioane de euro

La finalul lui 2025, Unirea Slobozia a raportat datorii totale de 9.939.471 lei, echivalentul a 1,97 milioane de euro.


Din acest total, 1,64 milioane de euro sunt datorii pe termen scurt, adică de achitat în termen de 12 luni. Cea mai mare parte, 1,18 milioane de euro, a fost marcată la categoria de „alte datorii, subvenții și venturi în avans”.

Clubul mai înregistra datorii față de angajați, în cuantum de 269.086 de euro, și la autoritățile fiscale, 160.789 euro.

Problema este că veniturile clubului vor scădea vertiginos. În 2025, din totalul încasărilor, 3,27 milioane de euro, aproximativ 330.000 au venit din drepturile de televizare, o sursă care dispare odată cu retrogradarea.

Președintele Unirii Slobozia: „Nu abandonăm lupta”

La începutul lunii, Ilie Lemnaru, președintele celor de la Unirea Slobozia, susținea că echipa își va continua activitatea, cu salariile adaptate la realitatea ligii secunde.

„Vom face la fel cum am făcut atunci când am mai fost în Liga 2. Vom căuta să aducem jucători, dar pe salarii cum am avut și atunci. Vor fi salarii în medie de 2.000 de euro, maximum 2.500. Se poate și de 1.700 de euro, unele de 1.000 de euro. (...)

Eu zic că e mai bine să construim o echipă care să emită pretenții peste doi, trei ani. Este foarte greu să promovezi imediat. Se poate întâmpla să intri în play-off. Nu poți să impui promovarea din primul an.

La momentul ăsta, noi suntem la momentul 2023 ca buget. Încercăm să strângem din sponsori între 500 și 600.000 de euro, dar și acolo se vor achita din datorii. După care se adaugă 1.000.000 de euro care va veni din Consiliul Județean.

Ar fi un buget total de aproximativ 1.500.000 de euro. Noi nu abandonăm lupta și vom încerca să facem un lot competitiv!”, a promis conducătorul echipei ialomițene.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.