Inovația FIFA la acest Mondial de a rupe reprizele la jumătatea acestora timp de 3 minute cu așa-numitele „hydration break” a dat antrenorilor posibilitatea unui time-out tactic, de care destule echipe au profitat și au marcat, schimbând cursul jocului.
Pauza de hidratare nu afectează numai spectacolul, ci a avut un impact puternic și asupra desfășurării meciului și adesea chiar asupra rezultatului final.
La Dallas a fost caniculă în Anglia - Croația, iar la Toronto a plouat în Ghana - Panama!
FIFA a prezentat-o ca pe un instrument introdus pentru a face față arțiție americane, deși în puține cazuri a fost vorba despre un disconfort termic (Anglia - Croația s-a jucat în prima repriză pe căldură toridă, cu temperatură resimțită spre 40 de grade), la Ghana - Panama, spre exemplu, a plouat azi-noapte și a fost răcoare în Toronto.
Astfel, în jurul minutului 22 al fiecărei reprize, arbitrul a trimis cele două echipe la marginea terenul pentru 180 de secunde. În care cei 22 de jucători pun stop jocului, beau apă și își trag sufletul. Nu numai atât: rup ritmul meciului, discută cu antrenorul și se reorganizează tactic.
Julian Nagelsmann a confirmat și el acest lucru. „Pauza de hidratare a fost utilă pentru a relua ceea ce studiasem deja la tablă în vestiar”, a spus selecționerul Germaniei după remiza dintre Olanda și Japonia (2-2).
Antrenorul pregătește (vorbim despre repriza secundă) o triplă înlocuire, un mecanism acum asimilat în practică de toate echipele naționale și care riscă să schimbe profund natura și fundamentele jocului în sine. Pentru că nu mai sunt două reprize, ci patru, fix ca în baschet și alte sporturi nord-americane.
15 goluri dintre cele 75 marcate în prima etapă a fazei grupelor au fost reușite imediat după pauza de hidratare!
Din cele 75 de goluri consemnate la capătul primei etape din faza grupelor, 15 au venit în minutele care au urmat reluării jocului, adică 20% în prima săptămână a competiției nord-americane.
Pauza de hidratare la Mexic - Africa de Sud / FOTO: Ionuț Iordache (GSP.ro)Și în multe cazuri golurile înscrise au fost decisive. Dar nu este vorba doar de numărul acestora, ci de natura lor: în zece situații golul a făcut diferența, adică a adus o echipă în avantaj sau la restabilirea echilibrului de tabela de marcaj.
Cel mai frapant exemplu este victoria Australiei contra Turciei (2-0), una marile surprize ale primei etape. În prima repriză, Socceroos au avut un singur șut înaintea minutului 22. Apoi la 3 după reluare, au deschis scorul la primul lor șut la poartă!
Dublarea avantajului la 2-0 a venit după a doua pauză de hidratare, într-o perioadă în care Turcia domina și era tot mai periculoasă. La fel ca echipa lui Montella au irakienii. Înainte de „hydration break”, aveau un xG mai mare decât al Norvegiei, dar în ultima parte a reprize, Haaland a punctat, iar scandinavii au preluat conducerea, 2-1 la pauză.
Vinicius jr (nr. 7), în duel cu colegul de la Real Madrid, Brahim Diaz / Foto: ImagoCeva similar s-a întâmplat și cu Brazilia, Vinicius marcând după pauza de hidratare, Marocul dominând timp de o jumătate de oră. Un gol crucial, care a pecetluit rezultatul final.
Van Dijk: „Ne e ceva care-mi place”. Klopp: „Nu-s nimic mai mult decât o cușcă aurită construită pentru sponsori”
Și mai semnificativ a fost golul lui McGinn, care a decis scorul în Scoția - Haiti 1-0. Unica reușită a partidei a venit imediat după pauză, în minutul 28.
Nu e de neglijat nici că pauzele de hidratare permit posturilor TV să difuzeze reclame, generând venituri estimate la sute de mii de dolari, așa cum GSP.ro a scris în detaliu.
Pauza publicitară e apreciată de televiziuni, care-și recuperează o bună parte din investiția făcută în drepturile de transmisiune ale partidelor, dar cei din teren nu o apreciază deloc. Ba chiar unii ajung să conteste „invenția” FIFA.
Virgil Van Dijk, căpitanul Olandei, e direct: „Nu-i ceva ce-mi place.” Deschamps s-a resemnat: „Nu mai sunt două reprize, ci, în esență, vorbim despre patru!
Jurgen Klopp, fostul manager al stoperului batav la Liverpool, a fost cel mai dur: „Aceste așa-numite pauze de hidratare ne-au fost prezentate ca un scut pentru «bunăstarea» jucătorilor, dar nu sunt nimic mai mult decât o cușcă aurită construită pentru sponsori”.
{{text}}