Eliminat cu „roșu” direct în meciul cu Mexic (0-2), sud-africanul Themba Zwane a primit 3 meciuri de suspendare de la FIFA.
Themba Zwane a fost al doilea jucător sud-african eliminat în cursul meciului pierdut în fața mexicanilor, după Yaya Sithole (min. 49).
În minutul 84, el l-a lovit pe Roberto Alvarado în față, arbitrul i-a arătat inițial „galben”, dar, după revederea fazei pe monitorul de la marginea terenului, l-a retras și i l-a arătat pe cel roșu.
Trei meciuri de suspendare pentru sud-africanul Themba Zwane
Joi dimineață a fost anunțată și sancțiunea pe care i-a aplicat-o FIFA, iar aceasta îi lasă șanse minime de a mai juca la turneul final din SUA, Mexic și Canada: 3 meciuri de suspendare!
Forul mondial a explicat duritatea pedepsei prin aceea că „Zwane a comis un gest nesportiv”.
Ar reveni abia în optimi... Dacă Africa de Sud rămâne în competiție
Teoretic, mijlocașul ar putea reveni pe teren în optimile de finală. Dar pentru ca acest lucru să se întâmple, Africa de Sud ar trebui mai întâi să depășească faza grupelor. Ceea ce pare puțin probabil, după înfrângerea suferită în fața Mexicului și o prestație foarte slabă.
În grupa A, Africa de Sud mai are de jucat cu Cehia, pe 18 iunie, și împotriva Coreei de Sud, pe 24 iunie. Iar apoi, dacă se califică, ar urma să evolueze în „16”-imi, runda în plus introdusă de FIFA după ce s-a mărit numărul participantelor la turneul final la 48.
Mexic - Africa de Sud a bătut recordul de eliminări într-un meci de deschidere al unui Mondial
Altfel, după ce s-a încheiat cu o a treia eliminare, cea a mexicanului Cesar Montes (minutul 90+2), Mexic - Africa de Sud a depășit recordul de cartonașe roșii arătate într-o partidă de deschidere a unui Mondial.
Precedentul data din 1990, când doi jucători au fost eliminați în meciul de deschidere, Argentina - Camerun. Africanii au câștigat în mod miraculos atunci, cu 1-0, în fața campioanei en-titre, Argentina.
În ciuda sincopei din partida de debut, Diego Armando Maradona i-a condus pe sud-americani până în finala pierdută cu 1-0 în fața Germaniei, urmarea unui gol marcat de Andreas Brehme din penalty.
{{text}}