Harry Kane și Mbappe la Mondialul lui Messi și Ronaldo

M-am trezit astăzi dimineață, în fine, cât poate fi și dimineața asta dimineață pentru cineva obișnuit cu nopți fotbalistice, peste care au mai venit acum și orele matinale de la Cupa Mondială, m-am trezit eu azi dimineață deci dornic să am o discuție cu cineva despre prima săptămână a turneului final, că tot s-a dus prima etapă.

Și pentru că mi-am dorit să nu mai fiu eu cel întrebat, m-am gândit să-l trezesc pe Claude și să-l pun la treabă. Cine-i Claude nu cred că trebuie să vă spun, fiindcă deja a devenit, cu numele ăsta ori cu alt nume, un membru cu drepturi depline în familiile noastre. Mai că mi-a venit să-mi cer scuze că l-am deranjat la ora aia, poate era la cafea, cine mai știe, dar mi-am dat seama că inteligența asta artificială nu are obiceiurile noastre naturale. Că de-aia e artificială, no?

L-am întrebat deci pe Claude cum vede el Mondialul ăsta după prima etapă. „Cea mai fascinantă primă rundă pe care o țin minte”, mi-a răspuns.

N-am intrat în detaliile memoriei sale, nici n-am stat să-i reamintesc că în 2006, anul în care Messi și Cristiano jucau primele lor meciuri la un Mondiale, nu era nici măcar în proiect, era doar un subiect de filme SF. Am sesizat o suspectă apropiere de Giani Infantino la opinia asta, dacă aș fi stat de vorbă cu un om în carne și oase l-aș fi bănuit e pe lista invitaților VIP de la FIFA, dar n-am dat importanță.

Analiza lui n-a adus nimic ieșit din comun, în sensul că a plasat Spania pe prima poziție la capitolul dezamăgiri, a zis de Brazilia că n-a fost convingătoare, l-a băgat și pe Cristiano în ecuație („scenariul în care Ronaldo nu mai poate decide la acest nivel devine tot mai evident”), a introdus și Uruguay pe lista negativă (”sub nivelul așteptărilor”), deși nu-mi dau seama cine cu o inteligență naturală avea azi așteptări foarte mari de la Uruguay-ul lui „El Loco” Bielsa unde-s multe probleme de vestiar.

La partea pozitivă a început cu Germania, dar cred că a făcut-o doar din motive de cronologie, a continuat cu Franța, unde mi-a băgat și-un pic de engleză („Mbappe is back!”), fix la francezi, nah, ce să mai zic, și cu Argentina („exact debutul așteptat pentru o campioană mondială”), unde n-a zis nimic de Messi, pentru a termina cu Anglia, „în sfârșit convingătoare”.

Cât despre viitor, merge pe mâna Franței și zice de Germania că ”poate fi surpriza turneului”. În zona asta s-a referit la Messi, „Messi e Messi, dar la 38 de ani nu poate juca 8 meciuri la nivel maxim”, iar pe englezi îi privește ca un purtător de nume franțuzesc: „istoricul temperează entuziasmul. La fiecare Mondial ne spunem că e rândul lor”. Despre Spania a zis doar atât: „a coborât o treaptă-n ochii mei”. Aici îl bănuiesc că a vrut să mă menejeze, știa el că eu țin cu Spania dintotdeauna, că doar nu vă spun degeaba ”Hola La Liga!” în fiecare săptămână.

Messi a trezit din somn planeta

Sincer, părerile lui Claude sunt și ale multora dintre noi. Noi cei care n-avem neapărată nevoie de inteligența artificială ca să știm la ce oră e bine să te speli pe dinți și cu ce fel de apă. Însă Claude (AI-ul de fapt) e parte integrantă a acestui Mondial. Și d-aia mă bucur teribil că încă se vorbește de Messi și Cristiano, încă ei țin capul de afiș, chiar dacă Mbappe, chiar dacă Harry Kane, chiar dacă Haaland, chiar dacă Vinicius ori Lamine Yamal. Când a dat Messi 3 goluri, partea de planetă care dormea s-a trezit din somn din cauza zgomotului.

Când Cristiano n-a avut reacția așteptată, planeta a început să-și pună întrebări. Toată planeta, nu bucăți din ea.

Iar aici inteligența artificială nu ne e de prea mare ajutor, fiindcă băieții ăștia doi au fost parte integrantă din viețile noastre cu mult înaintea ei. Cu lupta lor continuă pentru supremație, una cum n-a mai existat în istoria sportului. E părerea mea și n-am nevoie de Claude să mi-o confirme. Încă nu m-am decis să investesc în varianta Claude care să mă și contrazică.

E Mondialul lui Messi și Cristiano în această primă săptămână. Și-asta pentru că s-au reaprins dezbaterile ce ne-au ocupat timpul ani de zile și nu știu câți credeau în posibilitatea asta. Dacă vor putea duce ritmul până la capăt e greu de spus, căci vârsta totuși nu iartă pe nimeni.

La Messi există și niște probleme personale, la Cristiano nu există decât problema de a înțelege că e mai important să dea echipa gol, nu el. A zis-o Thiery Henry, după remiza cu Congo. Dar toată istoria comună a celor doi, pe care am trăit-o cu toții, ne învățat că în ceea ce-i privește imposibilul chiar nu există. Simplul fapt că sunt la acest Mondial părea imposibil acum patru ani, în Qatar.

Șansa lui Kane

Revenind la competiție, nu cred că e o coincidență că singurul meci care a arătat cu adevărat ca unul de Champions League a fost Anglia-Croația. Și nu cred că prima etapă e relevantă în ceea ce înseamnă traseul ulterior. Claude nu s-a gândit la asta, dar eu mi-am amintit că nu întotdeauna campioana mondială a început turneul perfect. Argentina e ultimul exemplu, dar și Spania a „comis-o” în 2010. Iar PSG e mostra din zona cluburilor, cu parcursul său din ultimii doi ani, căci e important cum începi, dar mult mai important e cum termini.

Însă trebuie făcute două precizări importante. Franța și-a reconfirmat statutul și forța. Sunt atât de buni băieții lui Deschamps încât trebuie să faci meciul perfect împotriva lor ca să ai o șansă, fiindcă e de presupus că o dată tot te vor prinde și te vor executa. Dechamps n-a fost niciodată un entuziast al fotbalului spectaculos, însă ideea pe care a avut-o la pauza meciului cu Senegal poate fi cea câștigătoare.

Dacă, evident, se va ține de ea. Mă refer la trecerea lui Olise în zona de creație, singura ce ridica semne de întrebare la această echipă, mai ales după ieșirea din scenă a lui Griezmann, căci Franța a fost mereu sub comanda lui ”DD” o echipă verticală, căutând să provoace daune pe tranziții, iar aici omul de ultimă pasă are o importanță vitală.

A doua precizare se leagă de Anglia. Da, e adevărat ce zice Claude, mereu s-a vorbit de englezi ca despre o potențială câștigătoare și degeaba. „It s coming home” a fost mereu înlocuit de „going home”, inclusiv atunci când a fost vorba de o finală jucată pe „Wembley”.

Anglia însă a arătat bine cu Croația, cam cel mai bine dintre candidate dacă e să luăm în calcul (și n-avem cum să nu luăm) calitatea rivalilor. Și poate că era nevoie de un german care să schimbe dinamica acestei selecționate și s-o aducă mai aproape de cea a unui club. Un german care să nu fie peste măsură afectat de ce scriu ziarele ori de ce vor suporterii și care să știe exact de ce are nevoie. Trecând peste Messi și Cristiano, peste Mbappe, Haaland, Vinicius ori Lamine, Anglia are în Harry Kane un element ce se poate dovedi decisiv.

Astăzi, Anglia e a lui Kane, care e cel mai bun număr 9, număr 10, uneori și număr 5 dintr-o echipă care dacă-și va rezolva micile nereguli în defensivă și va reuși să treacă peste stările de anxietate din meciurile decisive va putea în sfârșit să obțină trofeul dorit. Iar Harry Kane poate realiza acea performanță care să-l plaseze în istorie alături de numele exponențiale, nu în zona jucătorilor foarte buni, dar fără mari performanțe.