Peluza Cătălin Hîldan, principalul grup de suporteri al celor de la Dinamo, a oferit o reacție după ce clubul le-a sugerat fanilor nemulțumiți de ultimele decizii cum să protesteze. Comunicatul s-a încheiat cu un mesaj macabru.
CONTEXT:
Totul a început de la decizia clubului de a schimba stema echipei. Suporterii au fost nemulțumiți că nu au fost consultați în această decizie și s-au poziționat contra noii identități vizuale.
Peluza Sud a boicotat complet ultimele meciuri ale „câinilor” din finalul de campionat, în timp ce PCH a stat un meci în afara stadionului, iar apoi ales să vină la meci, dar să intre în tribune abia din minutul 10 al partidei. Acest comportament a fost aspru criticat de oficialul Andrei Nicolescu.
Dinamo a lansat noile echipament cu noua stemă. La achiziționarea noului kit, dinamoviștii primeau gratuit o banderolă asemănătoare celei pe care o purta Zeljko Kopic cu mesajul „Dinamo suntem toți!”. A fost o sugestie a clubului pentru grevă japoneză.
Greva japoneză reprezintă o formă de protest în care activitatea continuă în mod normal, însă participanții își exprimă nemulțumirea prin gesturi simbolice
Comunicatul celor din PCH: „Poate nu realizați, dar noi am fost aici înaintea voastră și vom rămâne aici și după voi”
Peluza Cătălin Hîldan, goală la startul meciului Dinamo - CFR Cluj„Protestul japonez a început...
...Acum ceva timp chiar, până să apară recomandarea oficială a modului în care putem fi nemulțumiți. Căci, aparent, oamenii care au luptat pentru un Dinamo puternic și, pentru voi, marketabil, au nevoie de metode de manifestare a nemulțumirii.
Ba chiar am respectat indicațiile voastre înainte ca ele să vină sub formă de instrucțiuni și am practicat ceea ce japonezii numesc Jigen suto. Ce este jigen suto?
Jigen suto este un termen japonez care înseamnă literalmente „grevă limitată în timp” sau „grevă cu durată determinată”. Cuvântul jigen înseamnă „limită de timp” sau „programat pe o anumită durată”, iar suto este abrevierea japoneză pentru „grevă” (de la sutoraiki = strike).
Desigur, nu asta ne-a fost intenția, dar iată-ne ajunși peste noapte samurai, respectând ordinele împăratului înainte ca acestea să fie enunțate.
Poate nu realizați, dar noi am fost aici înaintea voastră și vom rămâne aici și după voi. Iar dacă voi ați găsit aici un pământ fertil pentru afaceri este pentru că noi l-am păstrat și l-am udat atunci când alții încercau să îl pârjolească.
Astfel, lăsați nemulțumirea poporului dinamovist să se manifeste natural, nu dictați voi sentimentele celor păstrează viu spiritul acestui club. În schimb, asumați-vă eșecurile și faceți tot ceea ce ține de voi ca greșelile să fie reparate în cel mai scurt timp, nu veniți să dați indicații sentimentale.
Apropo, ați auzit de harakiri?”, a fost comunicatul celor din PCH.
Harakiri reprezintă un ritual japonez de sinucidere specific samurailor, asociat cu onoarea în cultura japoneză. Presupunea tăierea abdomenului cu o sabie scurtă.
{{text}}