International   •   Campionatul Mondial de Fotbal 2026   •   COASTA DE FILDEȘ

ALERTĂ la Mondial: Canada a refuzat viza de intrare pentru un jucător acuzat de trucare de meciuri la pariuri! Fusese titular în primul meci

Elye Wahi (nr. 12) șutează spre poarta Ecuadorului / foto: Imago

Articol de Aurelian Botezatu   —  joi, 18 iunie 2026

Coasta de Fildeș va trebui să se descurce fără atacantul Elye Wahi (23 de ani), sâmbătă, la Toronto, în meciul cu Germania. Jucătorului de la Eintracht i-a fost refuzată intrarea în țară din cauza acuzațiilor de trucare a unor meciuri.

Deși în privința lui Elye Wahi există deocamdată doar suspiciuni de trucare a unor meciuri, Canada a luat cea mai dură măsură împotriva lui. A decis să nu-i acordă viză de intrare în țară, pentru meciul Coastei de Fildeș (Cote D'Ivoire) cu Germania, de sâmbătă.

Ivorienii confirmă că Elye Wahi nu va face deplasarea pentru meciul cu Germania

Federația Ivoriană de Fotbal (FIF) a anunțat joi faptul că jucătorul său nu va face deplasarea la Toronto. „Permisul necesar pentru intrarea sa în Canada nu a putut fi obținut până în acest moment”, se arată în comunicatul remis presei.


Titular în victoria cu 1-0 împotriva Ecuadorului, el va rămâne în SUA și va aștepta revenirea echipei. Wahi a fost împrumutat la OGC Nice de către Eintracht Frankfurt în a doua jumătate a sezonului trecut și se va întoarce la clubul din Bundesliga după Cupa Mondială.

Cotidianul britanic „The Athletic” a relatat zilele trecute că Wahi a fost arestat pentru scurt timp în Franța, în luna mai, sub suspiciunea de „fraudă organizată, corupție organizată în sport, manipulare a veniturilor provenite din infracțiuni și spălare de bani”.

Elye Wahi ar fi încasat în mod deliberat un cartonaș galben

Parchetul din Marsilia a confirmat acest lucru. Jucătorul în cauză „a fost eliberat după ce a fost interogat în custodia poliției. Ancheta este în curs de desfășurare”. Dosarul deschis împotriva lui Wahi se referă la un meci din Ligue 1 disputat pe 17 mai. Atacantul este suspectat că a încasat în mod deliberat un cartonaș galben în timpul meciului cu FC Metz.


Liga franceză de fotbal a declarat că a primit rapoarte despre activități neobișnuite pe piața pariurilor sportive internaționale în jurul meciului. Un număr neobișnuit de mare de pariuri fusese plasat pe faptul că Wahi va vedea un cartonaș galben. Liga a contactat sistemul judiciar francez.

Federația de Fotbal din Coasta de Fildeș (FIF) a luat act de acuzația care i se aduce jucătorului său, dar a subliniat: „În această perioadă deosebit de delicată, FIF își exprimă sprijinul deplin pentru jucător și își reafirmă încrederea în el. Elye Wahi rămâne o parte importantă a echipei naționale ivoriene.”

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.