Carlos Carvalhal (60 de ani), fostul antrenor al celor de la Braga, consideră că Jose Mourinho (63 de ani) este alegerea ideală pentru Real Madrid în contextul actual, deoarece nu există nimeni mai bun pentru a schimba dinamici și a rupe inerția unui club.
După un sezon dificil la Benfica, tehnicianul portughez urmează să preia banca tehnică a „galacticilor”.
Jose Mourinho este văzut omul potrivit pentru Real Madrid
„Cred că există momente în istoria cluburilor care sunt foarte specifice și care necesită o persoană specifică. Și, pentru mine, în acest context, Mourinho este persoana potrivită pentru Real Madrid”, a afirmat Carlos Carvalhal, fostul antrenor al celor de la Braga, echipă care s-a luptat cu Benfica, fosta echipă a lui Jose Mourinho, în prima ligă din Portugalia, potrivit abola.pt.
Carvalhal a amintit de capacitatea lui Mourinho de a schimba scenarii care par deja stabilite, așa cum a făcut în trecut împotriva Barcelonei lui Pep Guardiola.
„Îmi amintesc de Barcelona lui Guardiola, care părea de neoprit. Dacă ai fi întrebat 100 de oameni la începutul sezonului, 99 ți-ar fi spus că va fi campioană. Și Mourinho a reușit să rupă această hegemonie”, a adăugat el.
Carlos CarvalhalPentru Carvalhal, Real Madrid vine după un an dificil, iar când se întâmplă asta, „trebuie să rupi ceva”. Acesta a subliniat și importanța transferului lui Bernardo Silva la „galactici”, un jucător pe care îl consideră foarte important.
Pentru acest tip de muncă, cred că nu există nimeni mai bun decât Mourinho.
Un alt nume important este Bernardo Silva, al cărui profil este analizat ca un atu pentru un club precum Real Madrid. Este un fotbalist care înțelege jocul la un nivel foarte înalt. Este un controlor al jocului, are o stângă fantastică și știe să interpreteze ce necesită jocul în fiecare moment. Are un profil foarte interesant. „Este un jucător foarte colectiv, care se gândește întotdeauna la echipă înainte de a se gândi la el însuși.
- Carlos Carvalhal, despre Jose Mourinho
În ultimii doi, Carlos Carvalhal a fost antrenorul echipei portugheze Braga, echipă care a terminat pe locul 4 în campionatul din Portugalia, un loc în spatele lui Benfica, echipa antrenată chiar de Jose Mourinho. Tehnicianul nu va mai continua pe banca lui Braga din sezonul viitor.
În timpul carierei sale, Carlos Carvalhal a mai fost antrenor la echipe precum Sporting, Celta Vigo, Olympiacos, Beșiktaș și Swansea.
{{text}}