Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Gigi Becali: „M-am înțeles cu Denis Drăguș” » De ce depinde transferul

Denis Drăguș, jucând pentru România

Articol de Alexandru Tomuțiu   —  vineri, 19 iunie 2026

Gigi Becali (67 de ani), patronul celor de la FCSB, a spus că a bătut palma cu Denis Drăguș (26 de ani), atacantul celor de la Trabzonspor, care în ultimul sezon a jucat la Gaziantep. Fotbalistul mai trebuie să se înțeleagă cu turcii în privința rezilierii contractului.

Gigi Becali îl admiră foarte mult pe Denis Drăguș și este gata să facă eforturi importante pentru a-l aduce pe atacantul naționalei. A spus că deja a bătut palma cu fotbalistul, iar acum așteptă ca acesta să se înțeleagă cu Trabzonspor și să rămână liber de contract.

Gigi Becali: „M-am înțeles cu Denis Drăguș, trebuie să rezolve cu turcii”

„Coman, Drăguș, Tănase, ăsta e planul. Lui Coman i-am zis: «Nu mi-a plăcut primul meci al tău la națională, nici nu te iau». «Că nea Gigi, nu am jucat două luni, nu m-am antrenat.» La al doilea a mai făcut, dar tot nu.


Pe Drăguș nu mai stau să îl analizez, e prea fotbalist, joacă fotbal și la două noaptea. Joacă din putere, din viteză, nu ai ce să faci. Eu știu ce pretenții are el. Cu el m-am înțeles, doar să îi dea drumul ăia. Dacă tot îl dai împrumut, lasă-l mă liber.

El mi-a spus: «Nea Gigi, eu să le iau și lor 300-400 de mii». Calculăm în așa fel încât, cu siguranță, să ia un milion într-un an”, a spus Gigi Becali, la emisiunea „Digi Sport Special”.

Denis Drăguș, în România - Țara Galilor, repriza a doua/ foto Cristi Preda (GSP)

Denis Drăguș mai are contract cu echipa din Turcia până în vara anului 2028, însă clubul ar fi dispus să renunțe la acesta. În ultima stagiune, una în care a fost și accidentat, românul a jucat 24 de partide pentru Gaziantep. A marcat două goluri, ambele în Cupa Turciei, și a oferit o pasă decisivă.


Vârful de atac are o cotă de piață în valoare de două milioane de euro, conform transfermarkt.com.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.