International   •   Campionatul Mondial de Fotbal 2026   •   SUA

Premieră! Ce li s-a întâmplat americanilor nu s-a mai văzut niciodată în istoria Campionatului Mondial

SUA - Australia // Foto: Imago Images

Articol de Tudor Belivacă   —  vineri, 19 iunie 2026

Meciul SUA - Australia, al doilea din faza grupelor de la Campionatul Mondial pentru cele două echipe, a bifat o nouă premieră în istoria turneelor finale, potrivit statisticienilor.

SUA a deschis scorul în minutul 11 al partidei, după un autogol al lui Cameron Burgess, fundașul de 30 de ani al celor de la Swansea. Astfel, SUA a devenit prima țară din istorie care a beneficiat de câte un autogol în două meciuri consecutive la un turneu final al unui Campionat Mondial, potrivit datelor publicate de cei de la OPTA.

SUA este singura țară din istorie care a beneficiat de autogol în două meciuri consecutive la Campionatul Mondial

„1 - USMNT (United States Men's National Team) este prima echipă din istoria Cupei Mondiale FIFA care beneficiază de un autogol în două meciuri consecutive”, au scris cei de la OPTA.


În meciul cu Australia autogolul a venit după o fază construită de Balogun, unul dintre oamenii de gol ai americanilor. Acesta a avut o incursiune în flancul stâng, a centrat la firul ierbii, iar Burgess a pus piciorul greșit și și-a trimis mingea în proprie poartă.

La meciul cu Paraguay, cel de deschidere pentru americani la Campionatul Mondial, Weston McKennie a generat autogolul lui Bobadilla.

Nu se poate vorbi totuși de noroc în evoluțiile americanilor: în primul meci au mai marcat 3 goluri pe lângă autogolul înregistrat, iar în meciul cu Australia, care a impresionat prin organizarea defensivă în primul meci, a mai marcat un gol pe lângă gafa lui Burgess

De asemenea, statisticienii au mai publicat date interesante: până acum, la această ediție de Campionat Mondial au fost înregistrate 7 autogoluri. Cele mai multe au fost înregistrate la ediția din 2018 - 12. Turneul final din acest an este în cursa pentru a bate acest record, în condițiile în care abia au început meciurile din etapa #2 a grupelor.


Clasamentul în grupa D

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.