International   •   Campionatul Mondial de Fotbal 2026   •   SUA

Moment istoric: o altă regulă nouă impusă de FIFA a fost aplicată pentru prima oară! Americanii, penalizați

Antonee Robinson (dreapta) // Foto: Imago Images

Articol de Tudor Belivacă   —  sâmbătă, 20 iunie 2026

La meciul SUA - Australia, scor 2-0, a fost aplicată o nouă regulă a fotbalului. Jucătorul american Antonee Robinson nu a părăsit terenul la timp la schimbare, iar americanii au jucat un minut în inferioritate numerică.

O nouă regulă introdusă la acest Campionat Mondial este că un jucător are la dispoziție 10 secunde pentru a părăsi terenul la o schimbare, iar dacă nu o face, echipa sa va juca un minut cu zece oameni pe teren. Antonee Robinson, fotbalistul americanilor, a fost schimbat în minutul 80, dar a întârziat și echipa sa a jucat în 10 timp de un minut.

Noua regulă a fost aplicată la Campionatul Mondial: Antonee Robinson nu a ieșit la timp și și-a lăsat echipa în 10 timp de un minut

Antonee Robinson a ieșit lejer de pe teren, iar arbitrul Felix Zwayer a observat că a depășit limita de 10 secunde, iar înlocuitorul său, Auston Trusty, nu a intrat la timp. Acest lucru nu i-a costat pe americani, care încă aveau un avantaj de 2-0, dar a fost prima aplicare a noii reguli FIFA, menită să accelereze jocul, potrivit celor de la sportal.blic.rs.


În meciul cu Australia americanii au deschis scorul în minutul 11 după un autogol al lui Cameron Burgess. Folarin Balogun l-a depășit pe Alessandro Circati în startul primei reprize și a intenționat să-i paseze lui Ricardo Pepi, dar fundașul australian a pus piciorul, a încercat să rspingă, dar și-a trimis mingea în proprie poartă. Golul doi a venit în minutul 43 și a fost marcat de Freeman.

Americanii au reușit să câștige al doilea meci consecutive și s-au calificat matematic în faza următoare a competiției. SUA a zdrobit Paraguay, scor 4-1 în prima etapă, iar acum au răpus Australia. Gazdele de la Campionatul Mondial mai au de jucat doar cu Turcia, dar nu mai au emoții.

Clasamentul în grupa D

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.