International   •   Campionatul Mondial de Fotbal 2026   •   TURCIA - PARAGUAY 0-1

A venit cu tricoul lui Hagi la meciul cu Paraguay: „E unul dintre preferații mei”

Un fan turc a venit cu un tricoul cu numele lui Gică Hagi, la meciul cu Paraguay // FOTO: Sergiu Alexandru (GSP)

Articol de Ionuţ Iordache, Sergiu Alexandru   —  sâmbătă, 20 iunie 2026

Unul dintre zecile de mii de fani turci prezenți la eșecul echipei lor, 0-1 cu Paraguay, la San Francisco, a venit cu un tricou pe care era scris numele lui Gheorghe Hagi.

Au fost zeci de mii de fani ai Turciei care au luat cu asalt stadionul de lângă San Francisco, sperând într-o victorie cu Paraguay. A fost dezastru pentru ei: înfrângere cu Paraguay și eliminare prematură de la Mondial.

Cei mai mulți au purtat tricouri ale naționalei lui Vincenzo Montella, dar unii au venit îmbrăcați în echipamentul echipei de club favorite. Au fost suporteri cu tricouri ale lui Fenerbahce, Galatasaray, Beșiktaș sau Trabzonspor, aceștia uitând de rivalitate pentru a susține echipa națională.

Printre ei s-a aflat și un suporter turc îmbrăcat într-un tricou al lui Galatasaray, inscripționat cu numele lui Gică Hagi. Acesta a dialogat cu Gazeta Sporturilor despre cel care a făcut istorie în Turcia între 1996 și 2001.


VIDEO. Un fan turc a venit cu tricoul lui Gică Hagi la meciul cu Paraguay: „E unul dintre preferații mei”

„Eu l-am prins puțin jucând. Dar este unul dintre jucătorii mei preferați din istoria lui Galatasaray. Am câteva amintiri cu el jucând pentru Galatasaray. Îmi amintesc când am câștigat Cupa UEFA cu el. Cred că spiritul lui ne va aduce noroc.

Poate într-o zi va veni din nou în campionatul Turciei, să o antreneze iar pe Galatasaray. De ce nu?”, a spus fanul lui Galatasaray pentru Gazeta Sporturilor.


Realizările lui Gică Hagi la Galatasaray

„Regele” a evoluat pentru turci în perioada 1996-2001, timp în care a cucerit patru titluri de campion, două Cupe ale Turciei și două Supercupe ale Turciei. Pe lângă acestea, Gică Hagi a câștigat și Cupa UEFA, precum și Supercupa Europei.

Pe lângă perioada petrecută ca jucător, acesta a fost și antrenor la Galatasaray, în două rânduri, reușind să câștige o Cupă a Turciei.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.