Francisco Cerundolo (27 de ani, locul 27 ATP) a câștigat cel mai important titlu din cariera sa, duminică, la Londra, după ce l-a învins pe Tommy Paul în finală, 6-7, 6-4, 6-3. A devenit primul argentinian care a ridicat trofeul la Queen's Club și a reușit să facă asta în fața părinților săi.
Într-o finală dramatică, Cerundolo s-a impus în 3 seturi, după trei ore și două minute de joc. Aceasta a fost a doua oară când jucătorul de 27 de ani triumfă pe suprafața de iarbă, după ce a câștigat și la Eastbourne în 2023.
Francisco Cerundolo, după victoria de la Queen's Club: „Nu-mi vine să cred”
„Nu-mi vine să cred. Am luptat cu adevărat din greu toată săptămâna, fiecare meci a fost o bătălie și cred că am fost recompensat. Câștigarea acestui titlu este incredibilă pentru mine. Să vin din Argentina și să câștig Queens, un turneu atât de istoric pe iarbă. Nu mi-am imaginat niciodată că voi ridica acest trofeu.
Pentru mine, acesta este un an incredibil până acum. Primul titlu ATP 500 și al doilea trofeu al anului. Argentina este o țară fantastică. Nu avem resursele altor țări, dar totuși concurăm la un nivel înalt și avem mulți jucători. Sunt extrem de mândru de țara mea și că o reprezint”, a spus tenismenul, conform sportal.rs.
Tatăl lui Francisco Cerundolo a învins frica de zbor pentru a-și vedea fiul
A fost un succes pe care părinții săi aproape l-au ratat. Alejandro Cerundolo și Maria Luz Rodriguez au ajuns în ultima clipă la teren.
Familia lui Francisco Cerundolo a fost prezentă la finală // foto: Imago ImagesDeoarece finala s-a prelungit, au reușit să se strecoare prin traficul aglomerat și să ajungă pe teren cu două game-uri înainte de finalul meciului.
„Am văzut mișcare în loja mea chiar înainte de finalul meciului, și erau ei. Asta m-a bucurat cu adevărat. Îl felicit pe tatăl meu că a urcat în avion și a ajuns la timp. Mama mea a vrut măcar să vadă clubul, și se pare că au reușit să ajungă, iar când am sărbătorit, a fost minunat că erau acolo”, a maispus Cerundolo.
Alejandro Cerundolo, tatăl sportivului, a evitat zborurile lungi din cauza unei frici care a fost declanșată de tragedia din Anzi din 1972. Nu și-a văzut niciodată fiul concurând în străinătate până duminică! Alejandro este antrenor de tenis în Argentina.
{{text}}