Alessio Lisci, 40 de ani, italianul ce a salvat Osasuna de la retrogradare în sezonul trecut, a ajuns la Salonic și este așteptat să fie prezentat ca noul antrenor al lui PAOK. În ceea ce-l privește pe Răzvan Lucescu, românul a renunțat la 2 milioane de euro de la Ivan Savvidis!
Alessio Lisci a ajuns duminică la Salonic și urmează să fie prezentat curând de către PAOK. La aeroport, italianul a fost așteptat de Leo Matos, directorul sportiv al grecilor, apoi cei doi au discutat la „Makedonia Palace” și cu Vieirinha, consilierul personal al președintelui alb-negrilor.
Alessio Lisci va avea un salariu mult mai mic decât al lui Răzvan Lucescu la PAOK Salonic
Lisci va sosi ca înlocuitor al lui Răzvan Lucescu la PAOK. Românul a făcut istorie acolo, cucerind două titluri de campion, plus alte două Cupe ale Greciei. În ziua în care italianul ce a salvat Osasuna de la retrogradare a sosit la Salonic, Răzvan și membrii staff-ului său și-au strâns lucrurile din cantonament!
GSP.ro v-a informat încă de săptămâna trecută de interesul pe care PAOK îl are față de Lisci, un antrenor tânăr, care nu are un CV impunător.
Lisci și-a început cariera ca preparator fizic la Lazio, în perioada 2006 - 2009, apoi a activat la diverse grupe de juniori la Levante. Până când a fost avansat la prima echipă, în decembrie 2021. A lucrat acolo până la finalul stagiunii, în mai 2022.
Apoi, a fost două sezoane la Mirandes. Iar în vara 2025 a preluat Osasuna, pe care a reușit să o salveze in extremis de la retrogradare.
Lisci va avea un salariu mult mai mic decât Răzvan Lucescu. În ultimele sezoane, românul a câștigat în jur de 2 milioane de euro pe sezon din angajamentul cu PAOK. Italianul are doar un sfert din salariul lui Lucescu!
Răzvan Lucescu, gest impresionant față de Ivan Savvidis
Grecii de la Metrosport au dezvăluit duminică faptul că Răzvan Lucescu nu a dorit să primească banii datorați în mod normal de PAOK Salonic, aproximativ două milioane de euro, atât cât era salariul antrenorului român pe ultimul sezon!
„Timp de șapte ani, PAOK a fost a doua casă a lui. Locul unde și-a petrecut cea mai mare parte a zilei.
Răzvan Lucescu și secunzii lui au fost duminică la baza de antrenament. Motivul prezenței lor a fost de a-și strânge lucrurile. Echipa antrenorului român a stat ceva timp să adune tot, apoi a plecat.
A fost o mișcare care demonstrează tot ce a spus Lucescu, mai exact că ar fi vrut să rămână și că urma să pregătească noul sezon alături de secunzii săi. Au fost cuvinte adevărate, nu vorbe goale.
Finalul colaborării nu a avut loc la inițiativa lui, iar atât el, cât și asistenții săi au fost de acord ca despărțirea să fie amiabilă, fără să ceară compensații financiare, așa cum prevedea contractul.
Aceasta a fost încă o mișcare menită să dovedească legătura strânsă dintre antrenorul de 57 de ani și clubul alb-negru", a scris sursa citată.
Lucescu ar putea semna până la finalul săptămânii cu Al-Sadd, club istoric din Qatar, fosta formație a lui Roberto Mancini, pentru un salariu de peste 5 milioane de euro pe an!
{{text}}