International   •   Campionatul Mondial de Fotbal 2026   •   ALGERIA

Fiul lui Zinedine a cerut ajutor de specialitate din cauza lui Leo Messi

Luca Zidane a avut trei parade în victoria Algeriei cu Iordania (3-1) de la CM 2026 / Foto: Imago

Articol de Daniel Scorpie   —  marţi, 23 iunie 2026

Luca Zidane (28 de ani), portarul Algeriei, a fost criticat dur de presa africană, care l-a scos vinovat la două dintre cele trei goluri marcate de Leo Messi în eșecul cu 0-3. Fiul lui Zinedine a cerut ajutor de specialitate.

Nu a fost deloc un debut fericit pentru Luca Zidane la Campionatul Mondial. Chiar sub ochii tatălui său, Zinedine, aflat în lojă pe „Arrohead Stadium” din Kansas City, goalkeeperul algerian a încasat un hattrick de la Lionel Messi, asistând în urmă cu șase zile la egalarea recordului competiției deținut atunci de Miroslav Klose.

Zidane jr putea face însă mai multe în fața căpitanului Argentinei, mai ales la reușita de 2-0, când a scăpat mingea în față și Leo Messi l-a învins simplu, dar și la șutul lângă bară, la care a lăsat impresia că un reflex mai rapid l-ar fi ajutat să pareze.

Luca Zidane, fiul lui Zinedine Zidane, implicat într-o bătaie la Cupa Africii / foto: Reuters

Criticile primite nu l-au lăsat indiferent pe Luca. Portarul a decis să abordeze situația cu transparență, dezvăluind un aspect important al parcursului profesional: o colaborare constantă cu un mental coach, pentru a-și gestiona presiunea și așteptările.

La fel a procedat Zidane după cele trei goluri primite la debut. Și în meciul al doilea, cu Iordania, de azi-dimineață, a încasat doar unul, dar reprezentativa africană a revenit pe tabelă și s-a impus cu 3-1, păstrând șanse de a face pasul către 16-imile de finală la CM 2026.

„Este o practică frecventă în fotbalul modern. Pregătirea psihologică contează la fel precum cea fizică și tehnică”

Fiul uneia dintre cele mai mari legende ale fotbalului, Luca Zidane s-a confruntat adesea cu comparații nedorite și judecăți dure. Dar această situație a fost exacerbată în timpul Mondialului, unde fiecare prestație este analizată în detaliu, iar orice greșeală poate deveni o țintă pentru pătimașii suporteri și mass-media.


9selecții a bifat Luca Zidane în echipa națională a Algeriei. Portarul a debutat sub comanda lui Vladimir Petkovic, având 7 goluri primite și 5 meciuri cu poarta neatinsă

Totuși, în loc să rămână tăcut și să absoarbă criticile, Luca a ales să împărtășească modul în care face față mental provocărilor fotbalului de nivel înalt.

Zidane a mărturisit că lucrează cu un profesionist, care îl ajută să își mențină echilibrul și concentrarea în cele mai grele momente. „Aceasta e o practică din ce în ce mai frecventă în fotbalul modern, unde pregătirea psihologică e considerată la fel de importantă precum cea fizică și tehnică”, scrie tabloidul englez The Sun.

„O alegere necesară pentru a rezista presiunii și criticilor, la un turneul la care ochii sunt ațintiți asupra lui Zidane junior”, a mai precizat sursa citată.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.