FIFA ar putea schimba o regulă chiar în timpul Campionatului Mondial din 2026.
Organizația ar vrea să modifice regula privind datul cu banul înainte de loviturile de departajare. Informația a fost dezvăluită de jurnaliștii The Times, iar regula ar putea fi introdusă chiar înainte de faza eliminatorie a turneului. E așteptată confirmarea de la IFAB.
FIFA ar putea schimba o nouă regulă înainte de faza eliminatorie de la Campionatul Mondial din 2026
În prezent, înainte de loviturile de departajare arbitrul aruncă banul de două ori: o dată pentru a se alege care echipă execută prima și a doua oară pentru a se decide la ce poartă se vor bate loviturile de departajare. Asta ar putea crea un dezavantaj dublu unei echipe.
Pentru a evita acest scenariu, FIFA ar vrea ca arbitrul să dea o singură dată cu banul: câștigătorul ar urma să aleagă dacă bate primul sau nu sau poarta la care se vor bate loviturile de departajare. Echipa care pierde ar rămâne cu opțiunea rămasă. Practic, aruncarea cu banul de la loviturile de departajare ar fi ca cea din startul partidei în care se alege mingea sau terenul.
Scopul este de a obține un echilibru psihologic
FIFA consideră că acest model ar fi mai echitabil, deoarece ar elimina posibilitatea ca o echipă să obțină două avantaje psihologice semnificative.
Acest subiect a redevenit actual după recenta finală a Ligii Campionilor, unde Arsenal a pierdut ambele aruncări de monedă împotriva lui PSG, ceea ce a adus clubului francez ambele avantaje.
Ca exemplu este menționată și finala Cupei Mondiale din 2022, unde Franța a avut dreptul să execute prima împotriva Argentinei, dar penalty-urile au fost executate în fața majorității suporterilor argentinieni. Argentina a câștigat în cele din urmă titlul.
{{text}}