International   •   Campionate   •   TRANSFER

Chelsea s-a băgat pe fir și a furat principala țintă a lui Cristi Chivu! Anunț din Italia: 5 milioane de euro salariu

Cristi Chivu // Foto: Getty Images

Articol de Tudor Belivacă   —  marţi, 23 iunie 2026

Presa din Italia a anunțat faptul că Marco Palestra (21 de ani), fundașul celor de la Atalanta, a acceptat oferta de la Chelsea și ar urma să meargă la Londra. Era dorit intens de Cristi Chivu, fiind principala țintă din această perioadă de mercato.

Jurnaliștii de la Gazzetta Dello Sport au dezvăluit faptul că reprezentanții celor de la Inter s-au întâlnit astăzi cu agentul jucătorului și părea că mutarea este ca și făcută. Chelsea a intervenit și a oferit un contract mult mai avantajos, iar Marco Palestra a acceptat oferta londonezilor.

Cristi Chivu și-a pierdut principala țintă din perioada de mercato! Gazzetta Dello Sport a făcut anunțul: „I-a spus da lui Chelsea”

Gazzetta Dello Sport a anunțat că jucătorul va merge la Chelsea pe un salariu de 5 milioane de euro pe sezon și un contract pe 5 ani. Inter ar fi oferit doar un salariu de 2,5 milioane de euro, potrivit celor de la TuttoMercatoWeb, adică jumătate din ce au propuse cei de la Chelsea.


De notat faptul că jucătorul celor de la Atalanta, care a jucat la Cagliari sezonul precedent, câștiga doar 280.000 de euro la actuala echipă.

Marco Palestra (la minge), urmărit de Federico Dimarco și de Cristi Chivu, în meciul Cagliari - Inter 0-2 / Foto: Imago
  • Marco Palestra a jucat 37 de meciuri pentru Cagliari în sezonul precedent, a marcat un gol și a înregistrat 4 pase decisive. Este cotat de site-urile de specialitate la 35 de milioane de euro. A mai jucat la Atalanta: doar 16 meciuri pentru formația din topul Serie A. Palestra a debutat la echipa națională de seniori a Italiei în martie anul acesta, bifând două apariții.

Marco Palestra era văzut la Inter ca înlocuitorul perfect pentru Denzel Dumfries, fotbalist cedat în această vară la Real Madrid. Acum, echipa din Milano trebuie să se reorienteze pentru a-l înlocui pe olandezul care avut prestații bune la Campionatul Mondial din 2026.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.