Fotbal   •   Liga 1   •   FRF

FRF a aprobat » Măsură în premieră: ce se va întâmpla la Supercupa Craiova - U Cluj

Supercupa României, Craiova - U Cluj, va avea brigadă formată din 5 arbitri/ foto Imago Images

Articol de Adrian Duţă   —  miercuri, 24 iunie 2026

În Comitetul Executiv de miercuri dimineață, FRF a aprobat cererea CCA ca meciurile importante din sezonul viitor să aibă o brigadă formată din 5 arbitri, nu din 4, cum e în prezent, fără a fi luați în calcul cei doi oficiali din camera VAR.

Pe lângă „central”, cei doi asistenți și arbitrul de rezervă, din brigadă va face parte și un asistent de rezervă, care va intra în cazuri excepționale, în care al patrulea oficial sau tușierii se accidentează.

Doar meciurile importante, precum finala Cupei României, Supercupa sau derby-urile de titlu din Superliga vor avea brigăzi de 5 arbitri. Al 5-lea oficial va fi primi doar jumătate din baremul unui asistent obișnuit.

Primul meci cu 5 arbitri va fi Supercupa României dintre Universitatea Craiova și U Cluj, pe 12 iulie.


FRF a aprobat cererea CCA: brigăzi formate din 5 arbitri la meciurile importante din România

Aprobă cu unanimitate de voturi propunerea CCA de introducere a posibilității delegării unui al cincilea oficial, cu statut de arbitru asistent, la jocurile de importanță deosebită (de exemplu: Finala Cupei României, Supercupa României etc.), precum și a baremului pentru acesta, respectiv la nivelul a 50% din baremul acordat unui arbitru asistent”, a transmis FRF pe site-ul oficial.

Tot privind arbitrajul, Comitetul Executiv a aprobat „modificarea componenței CCA în sensul că domnii Eduard Dumitrescu și Liviu Ciobotariu vor fi înlocuiți de domnii Vasile Marinescu și Sebastian Colțescu”.

Alte subiecte discutate în Comitetul Executiv


În cadrul Comitetului Executiv FRF a fost discutată și regula U21. Federația propune un proiect între echipele de Superliga și cele de Liga 2.

Concret, formațiile din primul eșalon ar putea trimite împrumut jucători U21 la echipe de divizia a doua, dar, la nevoie, să-i cheme pe aceștia înapoi oricând, indiferent de moment. Totul depinde de înțelegerea dintre cluburi, inclusiv în legătura cu locul în care aceștia se vor pregăti pe parcursul unui ciclu săptămânal.

Un alt subiect dezbătut a fost Liga 2. În Comitetul Executiv viitor se va decide ca echipele fără drept de promovare să nu mai poată juca în play-off.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.