În urmă cu doar un an, Mihai Lixandru era unul dintre jucătorii pe care Gigi Becali îi nominaliza constant printre preferații săi, un mijlocaș crescut de FCSB și apreciat pentru echilibrul pe care îl oferea unei echipe construite în jurul fotbaliștilor de atac. Astăzi, statutul său s-a schimbat radical, roș-albaștrii fiind dispuși să negocieze plecarea la DC United pentru o sumă de aproximativ 500.000 de euro.
La 25 de ani, într-un moment al carierei în care teoretic ar trebui să atingă maturitatea fotbalistică, Lixandru se află într-un punct de cotitură, după un sezon în care evoluțiile sale au urmat linia negativă a echipei. A bifat peste 2400 de minute în Superliga și a rămas un jucător important în rotația formației, însă fără să mai fie perceput drept piesa greu de înlocuit.
Mijlocașul crescut de FCSB a strâns în sezonul 2025-2026 29 de apariții în campionat, dintre care 25 ca titular, la care s-au adăugat meciurile europene, inclusiv cele din Europa League, acolo unde a bifat 6 partide și 5 prezențe din primul minut. Imaginea unui fotbalist folosit des intră însă în contrast cu disponibilitatea clubului de a-l lăsa să plece, iar explicația poate fi găsită inclusiv în cifre.
Un raport Wyscout realizat pe prestațiile sale din ultimul sezon conturează imaginea unui mijlocaș util și disciplinat, dar care rareori ajunge să facă diferența, în comparație cu ceilalți jucători de profil.
Mihai Lixandru, abia locul 9 la capitolul implicare în pase
Dacă există un capitol în care Mihai Lixandru continuă să confirme profilul de mijlocaș de echilibru, acesta este jocul de pase, acolo unde fotbalistul de la FCSB apare printre cei mai constanți jucători din Superliga.
În clasamentul Superligii, la această categorie, Lixandru ocupă abia poziția a 9-a la numărul de pase trimise în medie pe durata unui meci, cu 52,39 de pase la 90 de minute, însă detaliul cel mai important vine din precizie: 88,31% dintre acestea ajung la destinație.
Pentru un fotbalist folosit în zona centrală, deseori responsabil să ofere continuitate atacurilor și să conecteze compartimentele, cifrele confirmă un lucru observat și pe teren. Lixandru limitează pierderile și oferă siguranță, dar înaintea sa sunt alți opt jucători, printre care Junior Morais, de la Metaloglobus, și colegul Vlad Chiricheș.
Un alt detaliu vine din zona paselor lungi, unde ocupă locul 11, cu 8,33 de astfel de execuții la 90 de minute și o progresie medie importantă a mingii, semn că rolul său nu s-a limitat doar la pase simple, laterale, ci a inclus și momente în care a încercat să accelereze construcția.
Cisotti și Mihai Lixandru, în Universitatea Craiova - FCSB/ Foto: Cristi Preda (GSP)900.000 de euroeste cota de piață a lui Mihai Lixandru, potrivit portalului de specialitate Transfermarkt.com
Prezent la recuperare, dar fără cifre de lider defensiv
Imaginea creată în jurul lui Lixandru a fost, în ultimii ani, cea a unui mijlocaș dispus să facă munca mai puțin vizibilă, fotbalistul care acoperă spații, intră în dueluri și permite jucătorilor ofensivi să aibă mai multă libertate.
Raportul confirmă parțial această percepție. Lixandru are 10,27 recuperări la 90 de minute, capitol la care ocupă poziția a 19-a între mijlocașii din Superliga, iar procentajul duelurilor defensive câștigate, 64,57%, arată un jucător eficient atunci când intră în contact direct cu adversarul.
Totuși, comparația cu restul mijlocașilor arată și limita statistică: nu apare în top 10 la niciunul dintre marile capitole defensive, iar pentru un fotbalist definit mai degrabă prin stabilitate decât prin aport ofensiv, absența din vârful acestor clasamente poate explica de ce FCSB nu îl mai consideră imposibil de înlocuit. Este un fotbalist bun în multe zone, dar fără un domeniu în care să domine competiția.
Raportul Wyscout nu îl plasează pe Mihai Lixandru printre cei mai dominanți jucători ai campionatului la capitolele care definesc un închizător.
Parametru | Indice | Poziție între mijlocașii Superligii |
Recuperări | 10,27 / 90 minute | 19 |
Recuperări în jumătatea adversă | 2,01 / 90 minute | 25 |
Recuperări prin pressing | 5,41 / 90 minute | 35 |
Dueluri defensive | 6,54 / 90 minute | 39 |
Dueluri defensive câștigate | 64,57% | 39 |
Intercepții | 4,15 / 90 minute | 42 |
Faulturi comise | 1,59 / 90 minute | 47 |
Clasament al mijlocașilor în Superliga 2025/2026, cu mai mult de 90 min jucate în sezonul recent încheiat.
Nu e decisiv și șutează foarte rar
Dacă datele de construcție și cele defensive sunt decente, datele din zona ofensivă explică de ce statutul său s-a schimbat. Lixandru a terminat sezonul de Superliga cu 4 goluri și două pase decisive, cifre agreabile pentru un mijlocaș cu responsabilități defensive, însă raportarea la ceilalți jucători de profil îl coboară în zonele de mijloc ale clasamentelor.
La pase decisive ocupă poziția 22, la șuturi este pe locul 39, iar la pase pentru șut, unul dintre indicatorii importanți pentru implicarea în crearea ocaziilor, ajunge abia pe poziția 68, cu doar 0,49 astfel de acțiuni la 90 de minute.
Într-o echipă precum FCSB, care dorește să domine și care cere mijlocașilor să contribuie nu doar la recuperare, ci și la accelerarea atacurilor, aceste cifre pot cântări mai mult decât siguranța oferită în zonele inferioare ale terenului.
Parametru | Indice | Poziție |
Goluri | 4 | 11 |
Pase decisive | 2 | 22 |
Șuturi | 22 total | 39 |
Pase pentru șut | 0,49 / 90 minute | 68 |
Dueluri ofensive | 3,66 / 90 minute | 86 |
Driblinguri | 1,08 / 90 minute | 62 |
Verdictul cifrelor: Lixandru nu mai e de FCSB
Paradoxul este că Lixandru a avut momente în care a arătat că poate răspunde și într-un context cu presiune ridicată. În Europa, acolo unde FCSB a fost obligată de multe ori să joace mai atent și să gestioneze perioade lungi fără minge, profilul său a devenit mai valoros.
În astfel de meciuri, inclusiv în dueluri importante precum cele cu Fenerbahce, calitățile sale principale au ieșit mai ușor în evidență: disciplina pozițională, disponibilitatea la efort și capacitatea de a rămâne conectat tactic.
Doar că evaluarea unui sezon întreg schimbă perspectiva, iar cifrele arată mai degrabă un jucător de lot decât unul în jurul căruia FCSB să-și construiască viitorul.
Raportul Wyscout nu spune că Mihai Lixandru este un jucător de care FCSB trebuie să scape, dar nici că e imposibil de înlocuit într-o echipă cu obiective mari.
Este profilul unui mijlocaș util, însă lipsa unor clasări de top în Superliga, inclusiv la capitolele care ar trebui să-i definească postul, explică de ce Gigi Becali ia în calcul să-l cedeze pentru o sumă modică. FCSB ar pierde astfel un fotbalist util, dar nu unul pe care datele îl descriu ca fiind de neînlocuit.
Lixandru mi-a zis că vrea să plece. Să vedem, dacă vrea să plece, eu îl las. Dar să iau câteva sute de mii de euro pe el.
- Gigi Becali, patronul celor de la FCSB
{{text}}