Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID

Mauro Pederzoli are o nouă echipă, după despărțirea de Rapid

Mauro Pederzoli, director sportiv Rapid, înainte de Csikszereda - Rapid. FOTO: Ionuț Iordache

Articol de Cezar Titor   —  vineri, 26 iunie 2026

Conform lui Nicolo Schira, cunoscut jurnalist italian, Mauro Pederzoli, 64 de ani, fostul director sportiv al celor de la Rapid, va fi noul director general al celor de la Union Brescia, formație care evoluează în Serie C.

Clubul a fost fondat în 2025, după falimentul Brescia Calcio și relocarea de la Feralpisalo în orașul în care au jucat, printre alții, Hagi, Sabău, Mateuț sau Răduciou, toți sub comanda lui Mircea Lucescu.

Pederzoli și-a găsit echipă, la câteva săptămâni distanță de despărțirea de Rapid

Giuleștenii au anunțat despărțirea de Pederzoli la începutul acestei luni, locul fiindu-i luat de Marius Bilașco, venit de la CFR Cluj. Acesta a fost aspru criticat pentru mandatul din România.


Italianul ăsta parcă n-a existat. Moldovan n-a fost președinte, cum este acum Angelescu. Eu nu cred că Viorel Moldovan a avut drept de semnătură la Rapid, atunci era mai mult spre director sportiv, eu așa cred. În schimb, ăsta chiar a fost director sportiv în funcție, Pederzoli. Așa e, chiar a fost invizibil.



- Adrian Mutu

Pe Pederzoli nu l-am văzut să zică ceva de când a venit la Rapid, să spună ceva, să răspundă la ceva din calitatea de director sportiv la Rapid. Nu am nimic cu dânsul, dar...



- Cristi Săpunaru

Mauro Pederzoli și Dan Șucu, în pauza meciului Rapid - CFR Cluj / FOTO: Ionuț Iordache (GSP)

Adus în România drept un om de management cu vastă experiență, impactul acestuia a fost minim, deși în trecut a fost director sportiv la Cagliari, Torino, Novara, Porteno, Miami FC, Parma sau academia celor de la Milan.


„Experiența și cariera domnului Pederzoli vorbesc de la sine. Pentru ideea de director sportiv poți avea mai multe variante, dar din moment ce ai o variantă de genul celei din fața noastră, lucrurile nu mai sunt în discuție”, spunea Dan Șucu, în momentul numirii lui Mauro Pederzoli, venit pe filiera peninsulară a patronului celor de la Rapid și Genoa.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.