International   •   Campionatul Mondial de Fotbal 2026   •   PREDICȚIE

Vraciul care „l-a blestemat” pe Harry Kane a prezis cine câștigă Campionatul Mondial

Foto: captură de ecran Twitter

Articol de Tudor Belivacă   —  vineri, 26 iunie 2026

Nana Kwaku Bonsam, vraciul ghanez care l-ar fi blestemat pe Harry Kane înainte de Anglia - Ghana, 0-0, a făcut o predicție în legătură cu câștigătoarea Campionatului Mondial.

Înainte de rezultatul surprinzător din Anglia - Ghana, liderul spiritual a anunțat că a aruncat un blestem asupra lui Harry Kane, golgheterul Angliei. Fotbalistul lui Bayern Munchen a dezamăgit împotriva „stelelor negre”, nu a punctat, ba chiar mai mult a ratat dintr-o poziție ideală o ocazie care putea închide meciul în minutul 86. Nana Kwaku Bonsam „l-a eliberat pe golgheterul Angliei, Harry Kane , de sub vraja sa voodoo”, iar acum a prezis că acest turneu final îi este predestinat Portugaliei și, implicit, lui Cristiano Ronaldo.

Vraciul ghanez Nana Kwaku Bonsam a prezis cine va câștiga Campionatul Mondial: „Este pentru Portugalia și Cristiano Ronaldo”

„Acest Campionat Mondial este pentru Portugalia și Cristiano Ronaldo. Ei vor câștiga trofeul”, a transmis vraciul ghanez într-un interviu, potrivit cotidianului iberic AS.


Nana Kwaku Bonsam nu s-a oprit din declarații. Vraciul ghanez a transmis că își va numi următorul copil Harry Kane și că a blestemat, accidental, naționala Turciei, care a făcut o figură proastă la Campionatul Mondial din 2026.

Da, am ridicat blestemul de pe Harry Kane. Este liber să marcheze acum. El nu este inamicul meu. AM un copil pe care îl voi numi după Harry Kane



-Nana Kwaku Bonsam

Sincer, a fost o greșeală uriașă. Pregătisem o vrajă specială pentru a slăbi posibilii adversari al Ghanei la Cupa Mondială, dar în timpul ritualului ucenicul meu a alunecat în timp ce ținea harta, iar energia s-a îndreptat spre Turcia



-Nana Kwaku Bonsam

Portugalia nu a câștigat niciodată Campionatul Mondial. Cea mai bună clasare a lusitanilor a venit în 1966, atunci când s-au clasat pe locul 3. Portugalia mai are de jucat în faza grupelor în fața Columbiei, dar este 99% calificată în faza următoare a competiției.


Clasamentul în grupa K de la Campionatul Mondial

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.