Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMOVIŞTI.RO

Mitea, ultima bombă!

Articol de Cătălin Gheorghiu   —  luni, 01 septembrie 2008

Mijlocaşul de 23 de ani revine în Ştefan cel Mare după cinci sezoane petrecute la Ajax Amsterdam



Acţionarii dinamovişti au mai făcut un efort financiar şi au reuşit să-l convingă pe Nicolae Mitea să îmbrace din nou tricoul alb-roşu! După cinci ani pe Amsterdam ArenA, mijlocaşul de 23 de ani va semna un acord pe trei sezoane. Mitea trebuia să ajungă aseară în România pentru a purta o ultimă discuţie cu şefii "cîinilor", urmînd ca în această dimineaţă contractul fotbalistului să fie înregistrat la LPF. Impresarii Victor şi Giovanni Becali s-au implicat decisiv, iar aseară făceau eforturi pentru a primi "cartea verde".



Dorit şi de Steaua

Mitea a venit liber de contract şi va încasa o primă de instalare de 50.000 de euro, plus un salariu stagional de 150.000 de euro, plus bonusuri consistente de performanţă, urmînd ca fotbalistul să încaseze 40% dintr-un eventual transfer al său în străinătate. Interesant este că şi Steaua şi l-a dorit pe Mitea, Gigi Becali încercînd prin vărul său, Giovanni, să-l deturneze pe fotbalist în Ghencea. Numai că mijlocaşul stînga s-a opus: "Eu aş vrea să evoluez pentru Dinamo, aici am crescut şi de aici am plecat în fotbalul mare. Tot de aici îmi voi relansa cariera şi sper că voi reveni în circuitul echipei naţionale!". Mitea urmează să fie prezentat oficial în cursul zilei de azi.



15 luni au trecut de la ultimul meci jucat de Mitea pentru Ajax. Pe 27 mai 2007, a bifat 30 de minute în Ajax - Alkmaar 3-0



53 de meciuri a jucat Mitea pentru Ajax în 5 ani, marcînd 11 goluri

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.