International   •   Campionate   •   LA LIGA

Real Madrid tocmai a anunțat plecarea jucătorului: era la echipă din 2017

Dani Ceballos a purtat numărul 19 la Real Madrid // foto: Guliver/gettyimages

Articol de Daniel Grigore   —  vineri, 26 iunie 2026

Real Madrid a anunțat despărțirea de mijlocașul Dani Ceballos (29 de ani), din 2017 jucător blanco.

Ceballos mai avea contract până în 2027, dar Real Madrid a anunțat că împreună cu Ceballos au decis, „de comun acord, să pună capăt perioadei lui ca jucător al clubului nostru”.

Ceballos, jucător cu 13 meciuri în naționala Spaniei, a fost cumpărat de Real Madrid în 2017 în schimbul a 16,5 milioane de euro.

A petrecut însă la Madrid doar 7 dintre cei 9 ani în care a fost sub contract cu Real, în ceilalți 2 (2019-2021) fiind împrumutat la Arsenal.


Real Madrid a anunțat despărțirea de Dani Ceballos

În total, Ceballos a jucat de 215 ori pentru Real Madrid, contribuind cu 7 goluri și 16 pase decisive. Și-a trecut în palmares 3 Ligi ale Campionilor, două titluri ale Spaniei și alte 10 trofee.

„Real Madrid îi mulțumește lui Dani Ceballos pentru devotamentul și munca depusă în tot acest timp în care a apărat tricoul nostru și îi dorește lui, precum și familiei lui, mult noroc în această nouă etapă a vieții lor. Real Madrid este și va fi mereu casa lui”, se mai arată în comunicatul clubului.

Mourinho nu l-a vrut la echipă. Poate semna cu Betis


Real Madrid a luat această decizie după ce noul antrenor al echipei, Jose Mourinho, a confirmat că nu avea de gând să se bazeze pe serviciile mijlocașului.

Real Betis, echipa care l-a vândut pe Ceballos în 2017 la Real Madrid, este în pole-position pentru a-i obține semnătura.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.