International   •   Campionatul Mondial de Fotbal 2026   •   CANADA

Ce am remarcat la BC Place, din Vancouver » Așa ar fi arătat Arena Națională dacă acoperișul de 20 de milioane de euro ar funcționa

+19 Foto
Stadionul BC Place din Vancouver FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)

Articol de Ionuţ Iordache, Sergiu Alexandru   —  sâmbătă, 27 iunie 2026

BC Place, stadionul din Vancouver folosit la Campionatul Mondial 2026, seamănă din interior cu Arena Națională.

Spre deosebire de multe arene nord-americane construite la periferia marilor orașe, BC Place se află chiar în inima Vancouverului.

Stadionul este amplasat între zgârie-nori, pe malul False Creek, la doar câteva minute de mers pe jos de centrul financiar, de centrul istoric și de promenada de pe malul Pacificului. Înăuntru, stadionul seamănă cu Arena Națională, dacă stadionului din București i-ar funcționa acoperișul retractabil, iar cubul nu ar fi defect.

FOTO. Cum arată BC Place, stadionul din Vancouver folosit la CM 2026


+19 Foto
Stadionul BC Place din Vancouver FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)

Inaugurat pe 19 iunie 1983, BC Place a costat, la momentul deschiderii, aproximativ 126 de milioane de dolari canadieni (n.r. - 78 de milioane de euro), o sumă impresionantă pentru acea perioadă. Ulterior, între 2009 și 2011, arena a trecut printr-un amplu proces de modernizare, în valoare de aproximativ 563 de milioane de dolari canadieni (n.r. - 350 de milioane de euro).

Iar stadionul impresionează prin amplasarea lui. Asta pentru că puține stadioane din lume oferă o imagine atât de spectaculoasă. Vorbim de o arenă modernă ridicată în mijlocul unui centru urban dominat de zgârie-nori, la doar câteva minute de ocean, parcuri și trasee pentru biciclete.

La CM 2026, doar cu acoperișul tras


La CM 2026, FIFA a decis ca meciurile disputate la Vancouver să se joace cu acoperișul tras, în interior existând aer condiționat pentru asigurarea unei temperaturi optime.

Actualul acoperiș de la BC Place este al doilea instalat pe acest stadion. Primul a fost folosit încă de la inaugurare. Arena a venit atunci cu un acoperiș gonflabil, fiind una dintre cele mai moderne la acea vreme.

Concret, uriașa membrană din fibră de sticlă era menținută ridicată cu ajutorul presiunii aerului din interior, iar mai multe ventilatoare funcționau permanent. Spectatorii intrau în stadion prin uși speciale pentru a nu afecta presiunea din interiorul arenei.

După aproape trei decenii de utilizare, vechiul acoperiș a fost înlocuit în timpul modernizării arenei. Atunci a fost instalat actualul acoperiș retractabil, care poate fi închis sau deschis în 20 de minute.

Arena poate găzdui 54.500 de spectatori, iar pentru Campionatul Mondial din 2026 capacitatea oficială este de 52.497 de locuri.

BC Place este folosit de echipa de fotbal Vancouver Whitecaps, dar și de formația de fotbal canadian BC Lions. De-a lungul timpului a găzduit ceremoniile de deschidere și închidere ale Jocurilor Olimpice de iarnă de la Vancouver din 2010, finala Cupei Mondiale feminine din 2015, dar și mai multe concerte.

+19 Foto
Stadionul BC Place din Vancouver FOTO: Ionuţ Iordache (GSP)
Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.