Germania are două mari probleme zilele acestea, aflându-se sub un val crunt de caniculă, dar și unul ar contestatarilor naționalei, după înfrângerea cu Ecuador.
Un meci asupra căruia planează chiar și acuzația că nemții, cu sacii în căruța calificării în faza următoare, au lăsat-o mai moale, lăsându-se dominați copios de sud-americani, a căror singură speranță era victoria.
A spus-o clar și Joshua Kimmich, căpitanul echipei, imediat după înfrângere când a punctat că „ceea ce mă enervează cel mai mult este că am avut sentimentul că adversarul a vrut să câştige mai mult decât noi.
Că adversarul, indiferent de circumstanţe, este mai agresiv şi joacă mai mult pentru victorie decât ne dorim noi. Se putea observa că adversarul trebuia să câştige meciul, voia să câştige meciul. Cu siguranţă, mai mult decât am făcut-o noi".
Marcel Răducanu: „N-au luat meciul în serios, au fost dominați la toate capitolele"
Dar și alte voci au criticat modul de abordare al naționalei lui Julian Nagelsmann în disputa cu ecuadorienii, precum Jürgen Klopp sau Bastian Schweinsteiger.
În aceeași notă a fost și Marcel Răducanu, fostul internațional român stabilit la Dortmund în urmă cu 45 de ani. Cel care, oricum, nu credea prea mult în șansele Germaniei de a reuși să ajungă până în finala acestui Mondial.
Răducanu spune că „la acest nivel nu cred că se pune problema unui aranjament. Dar e clar că Germania, cu Ecuador, nu a luat meciul în serios. Ca să nu mai vorbim că la golul nemților a fost fault în atac.
Așa se întâmplă dacă nu tratezi cum trebuie un adversar care nu are altă variantă decât să te bată. Ecuador a jucat agresiv, disciplinat, tehnic în regim de viteză, dinamic. Plus că și diferența asta de atitudine a determinat rezultatul final.
Și presa de aici i-a cam bubuit. Să-i vedem mai departe, dar continui să cred că nu prea au șanse să treacă de optimi. Fiindcă au avut o grupă ușoară, în care ar fi trebuit să defileze.
Cu Ecuador, chiar și Nmecha, care a fost cel mai bun până acum, nu s-a văzut. Wirtz la fel. Pe Undav l-a băgat prea târziu ca să mai poată face ceva. Și toate astea s-au întors acum împotriva lui Nagelsmann".
„Franța rămâne marea mea favorită, mă bucur pentru Capul Verde"
Analizând situația de la Mondial, cu o zi înaintea finalizării partidelor din grupe, Marcel Răducanu crede că „Franța rămâne marea favorită. Am văzut entuziasm, forță, determinare, spirit ofensiv, chiar și dacă nu marchează Mbappe.
Apoi ar fi Brazilia, Anglia, Olanda, Spania, nu neapărat în această ordine. Despre Argentina nu știu ce să zic. Se știe că sunt fan Messi, care poate să marcheze și din spatele porții. Dar mi se pare că argentinienii sunt prea dependenți de Messi, care are totuși 39 de ani.
Ei joacă pentru el, el joacă pentru ei, dar nu e în regulă că nimeni nu a reușit să marcheze cu excepția lui. Echipa s-a mișcat bine, dar nu știu până unde poate să țină asta. Să-i vedem și în ultimul meci din grupă. Dar așa, din ce am văzut, ca exprimare, ca joc, Franța parcă se conturează ca mare favorită la titlu, de departe.
Și m-a impresionat această micuță națională a celor din Capul Verde. Incredibil, n-a reușit nimeni să-i bată, inclusiv Spania. Au dovedit că acel meci cu ibericii nu a fost doar o întâmplare. O mare surpriză, chiar mă bucur pentru ei”.
{{text}}