International   •   Campionatul Mondial de Fotbal 2026   •   SPANIA

Spania a pierdut doi fotbaliști de atac

Nico Williams și Yeremy Pino, out de la Campionatul Mondial // foto: X

Articol de Alexandru Tomuțiu   —  sâmbătă, 27 iunie 2026

După victoria cu Uruguay, scor 1-0, Spania nu mai poate conta pe doi dintre jucătorii săi ofensivi până la finalul Mondialului.

Este vorba despre aripile Nico Williams și Yeremy Pino, care au intrat pe parcurs ca rezerve și au suferit accidentări.

Nico Williams și Yeremy Pino, out de la Campionatul Mondial

Williams, care a intrat în minutul 76 în locul lui Lamine Yamal, a acuzat dureri musculare. Dacă examenele medicale vor confirma temerile legate de accidentare, atunci, cel mai probabil, starul lui Athletic Bilbao nu va reuși să se recupereze la timp pentru meciurile la Campionatul Mondial.


În cazul lui Pino, care l-a înlocuit pe marcatorul golului, Alex Baena, în minutul 66, situația este și mai gravă. Se presupune că a terminat meciul cu o fractură de claviculă.

Dacă diagnosticul se va confirma în urma testelor medicale, jucătorul lui Crystal Palace va fi cu siguranță indisponibil până la sfârșitul turneului din America de Nord.

Aceasta agravează și mai mult situația lui Luis de la Fuente pe cele două flancuri, deoarece starul Lamine Yamal nu a mai jucat un meci întreg de la jumătatea lunii aprilie din cauza unei accidentări suferită recent, iar Victor Munoz se recuperează și el după o leziune în acest moment.

Nico Williams s-a accidentat în Spania - Uruguay / Foto: Imago Images

După marea surpriză din prima etapă, 0-0 cu Capul Verde, naționala lui De la Fuente a turat motoarele și a câștigat următoarele două partide, 4-0 cu Arabia Saudită și 1-0 cu Uruguay.

În șaisprezecimi, ibericii vor da de echipa care va încheia pe locul doi în grupa J. Acolo, bătălia se dă între Algeria și Austria, Argentina fiind deja câștigătoarea grupei. Iordania este eliminată.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.