Cea mai titrată echipă din Germania la handbal masculin, THW Kiel, și-a dat afară antrenorul, pe Filip Jicha, după ce formația a terminat campionatul pe locul 6 și nu va juca în cupele europene pentru prima dată în ultimii 30 de ani.
Conducerea clubului THW Kiel a anunțat demiterea antrenorului ceh Filip Jicha, care era pe bancă din 2019 și mai avea contract încă doi ani.
THW Kiel nu va juca în cupele europene
Cu un buget de peste 12 milioane de euro, cel mai mare din Bundesliga, THW Kiel a avut un sezon dezastruos, echipa ratând pentru prima oară în ultimii 30 de ani prezența în cupele europene, unde a câștigat 10 trofee, dintre care 4 ligi ale campionilor.
Zebrele s-au clasat pe locul 6 în campionat, iar în EHF European League au pierdut finala cu Melsungen. În cei 7 ani cu Jicha pe bancă, Kiel a câștigat 3 campionate, 2 cupe și Liga Campionilor în 2020.
Norvegianul Borge Lund o va antrena pe Kiel
Noul antrenor al celor de la THW Kiel este norvegianul Borge Lund (47 ani), care a antrenat-o din 2020 pe Elverum.
Antrenorul scandinav a semnat cu THW Kiel un contract până în 2028 și are ca prim obiectiv calificarea în cupele europene.
Borge Lund a jucat pe postul de coordonator la Kiel între 2007-2010, perioadă în care a câștigat Liga Campionilor(2010) și de 3 ori campionatul.
„Pentru mine,THW Kiel a fost și încă este cel mai mare club din lume. În acest moment, poate că echipa are nevoie de un suflu nou înainte de a ataca topul european. Să pot face parte din acest nou început cu personalități interesante și să-mi aduc filozofia este o onoare imensă și o sarcină importantă.
Desigur, simt responsabilitatea, dar mai presus de toate, simt încrederea pe care toți cei de la THW Kiel au pus-o în mine și în munca mea.”, a declarat antrenorul de la THW Kiel, Borge Lund.
{{text}}