Columbia - Portugalia și DR Congo - Uzbekistan se întâlnesc de la 02:30, în ultima etapă a grupei K de la Campionatul Mondial. Ambele meciuri vor fi liveTEXT pe GSP.ro și la TV pe Antena 1 și Antena 3 CNN.
Câștigătoarea grupei va da mai departe de una dintre echipele care termină pe 3 în grupele D/E/I/J/L.
Ocupanta poziției secunde va da de locul doi din grupa L, care se va alege dintre Anglia, Ghana și Croația.
Columbia și Portugalia sunt deja calificate în șaisprezecimi, iar lupta se va da pentru prima poziție. Columbia este lider, cu 6 puncte, și are nevoie de un egal pentru a câștiga grupa. Portugalia (4 puncte) este condamnată să câștige pentru a-i depăși pe sud-americani.
DR Congo are un punct și ar fi sigură de calificarea în fazele eliminatorii în cazul unei victorii cu Uzbekistan, care nu are niciun punct, iar golaverajul dezastruos (-7) îi interzice, practic, să mai creadă că se poate califica.
Columbia - Portugalia, live ora 02:30
Televizare: Antena 1
Columbia - Portugalia, echipele probabile:
Columbia: Vargas - Munoz, Sanchez, Lucumi, Mojica - Puerta, Arias, Lerma - J. Rodriguez, L. Suarez, L. Diaz
Selecționer: Nestor Lorenzo
Portugalia: D. Costa - Cancelo, Dias, Veiga, Mendes - Vitinha, B. Fernandes, J Neves - Neto, Ronaldo, Felix
Selecționer: Roberto Martinez
Columbia are o serie de patru victorii consecutive, în timp ce Portugalia este neînvinsă în ultimele șapte partide (cinci victorii și două egaluri). În plus, ambii selecționeri dispun de loturi impresionante, mai ales în compartimentul ofensiv.
Nestor Lorenzo se poate lăuda cu jucători de atac precum Luis Diaz sau James Rodriguez, în timp ce Roberto Martínez poate alege dintre vedete precum Cristiano Ronaldo, Gonçalo Ramos, Joao Félix, Rafael Leao și Bruno Fernandes.
DR Congo - Uzbekistan, live ora 02:30
Televizare: Antena 3 CNN
DR Congo - Uzbekistan, echipele de start:
DR Congo: Mpasi - Wan-Bissaka, Mbemba, Tuanzebe, Masuaku - Mukau, Moutoussamy, Kayembe - Bongonda, Bakambu, Wissa
Selecționer: Sebastien Desabre
Uzbekistan: Yusupov - Khusanov, Abdullayev, Ashurmatov - Karimov, Shukurov, Khamrobekov, Nasrullaev Fayzullayev, Urunov - Shomurodov
Selecționer: Fabio Cannavaro
RD Congo este clar favorită în această noapte, având o cotă de 1.70, mult mai mică față de cea a adversarei (5).
Selecționerul Sebastien Desabre a vorbit despre jocul ofensiv pe care vrea ca echipa lui să îl practice în acest meci: „Vom organiza echipa într-un mod care să ne permită să marcăm, să fim clari în privința asta. Știm ce trebuie să facem pentru a merge mai departe”.
{{text}}