În Panama - Anglia 0-2, Harry Kane (32 de ani) a înscris al 11-lea lui gol la Campionatul Mondial, depășindu-l astfel pe Gary Lineker (65) în clasamentul celor mai buni marcatori englezi în această competiție.
Autor al unei „duble” în primul meci al Angliei la acest turneu final, 4-2 cu Croația, Harry Kane a ajuns la cota 3 după reușita de astăzi, cu care a închis tabela în Panama - Anglia.
Era minutul 67 când Kane, de pe linia careului de 6 metri, s-a conectat cu centrarea lui Jude Bellingham pentru a zgudui plasa adversă.
Harry Kane, englezul cu cele mai multe goluri la Campionatul Mondial
A fost al 11-lea lui gol la Campionatul Mondial, în a 14-a apariție în competiție. Atacantul lui Bayern Munchen a înscris de 6 ori la prima participare, în 2018, fiind golgheterul acelei ediții, și a mai punctat de două ori în 2022.
Lineker, până în această vară recordmanul englez de goluri la Campionatul Mondial, a înscris de 10 ori în 12 apariții pe cea mai înaltă scenă fotbalistică.
A fost golgheterul ediției din 1986, cu 6 goluri, și a mai lovit de 4 ori la cea din 1990. Acestea sunt singurele două ediții de Campionat Mondial la care a participat.
Cum a reacționat Gary Lineker
Reacția lui Lineker în momentul golului semnat de Harry Kane a fost surprinsă în timp real pe Netflix, în cadrul podcastului „The Rest is Football”.
Fostul mare atacant a strigat „yeees!” și a aplaudat îndelung, pentru ca apoi să se ridice și să se prefacă lovit.
Gary Lineker reacts to the moment Harry Kane beat his goalscoring record against Panama.
— Netflix UK & Ireland (@NetflixUK) June 27, 2026
Congratulations to @HKane! pic.twitter.com/zYLR8TXyEE
{{text}}