Prețurile biletelor pentru meciurile de la Campionatul Mondial de Fotbal, pe platformele de revânzare, au crescut dramatic pentru partida dintre Portugalia și Croația din șaisprezecimi, programată săptămâna viitoare la Toronto.
Prețul unui bilet pentru duelul dintre Cristiano Ronaldo și Luka Modric depășește chiar și 3.000 de dolari.
Prețuri uriașe ale biletelor pentru duelul dintre Cristiano Ronaldo și Luka Modric
Portugalia a remizat cu Columbia la Miami, ceea ce a însemnat că formația lui Cristiano Ronaldo a rămas pe locul doi în Grupa K. Croația s-a clasat pe locul doi în Grupa L, după ce a învins Ghana în ultimul meci din grupe.
Astfel, lusitanii se vor confrunta cu croații pe stadionul din Toronto într-un meci din șaisprezecimile de finală ale Mondialului din 2026, pe 2 iulie, o partidă ce va aduce față în față și foștii colegi de la Real Madrid, Cristiano Ronaldo și Luka Modric.
Prețul mediu pentru un bilet pe site-urile de revânzare este de 3.225 de dolari, iar cel mai ieftin bilet pleacă de la 3.000 de dolari. Este cea mai mare valoare a unui bilet pentru orice meci din șaisprezecimile de finală, conform Reuters, care a colectat datele de pe platforma Ticketdata.
Fanii Portugaliei la meciul cu Columbia // foto: Imago ImagesPrețul s-a dublat de la începutul meciului dintre Portugalia și Columbia, ceea ce subliniază sistemul dinamic de prețuri adoptat anul acesta de organizatorul turneului, FIFA.
Sistemul permite prețurilor să se modifice în funcție de cerere, o practică obișnuită la concerte și evenimente sportive din Statele Unite ale Americii, și a dus la creșterea valorii biletelor pentru meciurile din faza grupelor la peste 1.000 de dolari.
FIFA a îndemnat fanii să utilizeze doar platforma sa oficială, declarând că piața sa de revânzare și schimb este singura platformă prin care se poate garanta livrarea corectă a biletelor.
Portugalia și Croația au parte de un traseu dificil la Campionatul Mondial. Echipa care se va impune în acest duel va juca în optimi cu Spania sau Austria.
{{text}}