International   •   Campionatul Mondial de Fotbal 2026   •   FRANȚA

Emoționat până la lacrimi de scrisoarea lui Deschamps: „Rareori îmi arăt sentimentele”

Didier Deschamps, selecționerul Franței/ foto Getty Images

Articol de Alexandru Tomuțiu   —  duminică, 28 iunie 2026

Didier Deschamps s-a întors în Statele Unite după înmormântarea mamei sale și a găsit publicată o scrisoare emoționantă pe care i-a scris-o secundului său, Guy Stephan, care a condus Franța în victoria cu Norvegia, scor 4-1.

Legătura puternică dintre selecționerul francez, Didier Deschamps, și secundul său, Guy Stephan, a ieșit în evidență după ce antrenorul principal a fost nevoit să părăsească cantonamentul din Statele Unite, săptămâna trecută, din cauza decesului mamei sale.

Scrisoarea pe care Didier Deschamps i-a scris-o lui Guy Stephan

Deschamps s-a întors deja la Boston, unde echipa este cazată pe durata Campionatului Mondial, după ce calificarea în faza următoare a fost deja asigurată.


O scrisoare scrisă de Deschamps pentru mâna sa dreaptă a fost publicată pe internet. Textul, redactat înainte de Campionatul Mondial, abordează parteneriatul lor, care a început în 2009, la Marseille, și a continuat la echipa națională din 2012, culminând cu titlul mondial din Rusia, din 2018.

În scrisoare, Deschamps laudă relația profesională și personală pe care o are cu Stephan, care s-a emoționat citind cuvintele prietenului său.

„Legătura noastră a atins un asemenea nivel încât nu mai avem nevoie să vorbim de mult timp: de multe ori, este suficientă o privire pentru a ne înțelege. Am trecut și prin momente dificile. Să-ți ofer această funcție a fost, fără îndoială, una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat în cariera mea”, a scris selecționerul, conform abola.pt.

Vizibil emoționat, Guy Stéphan a mărturisit: „Rareori îmi arăt sentimentele, dar trebuie să-mi șterg lacrimile acum”.


Deschamps și-a încheiat scrisoarea cu o notă de optimism și recunoștință.

Didier Deschamps și Guy Stephan // foto: Getty

„A fost un adevărat privilegiu, o onoare să împărtășesc aceste momente cu tine. Dar această aventură nu s-a terminat: în Statele Unite, vei face tot ce poți pentru a atinge obiectivul pe care ni-l dorim. Cred sincer că eram destinați să ne înțelegem bine”, a încheiat el.

În absența lui Deschamps, Guy Stéphan a fost cel care a condus echipa la victoria cu 4-1 împotriva Norvegiei. Secundul a comentat revenirea selecționerului și starea de spirit a grupului. „Suntem foarte fericiți că s-a întors atât de repede. Jucătorii au făcut ceea ce trebuia.

VIDEO, Guy Stephan, citind scrisoarea de la Deschamps

Au fost foarte afectați. Didier a vorbit cu ei, le-a explicat că era în doliu și că trebuia să plece. Natural, având în vedere legătura puternică dintre ei, jucătorii au vrut să facă ceva bun”, a afirmat el.

În șaisprezecimi, Franța o va înfrunta pe Suedia, pe 1 iulie, de la 00:00.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.