Nuno Campos (51 de ani), antrenorul lui Dinamo, a tras primele concluzii după înfrângerea cu Motor Lublin, scor 1-3, primul eșec suferit pe banca „câinilor”, în cantonamentul din Polonia.
În primul test cu adevărat dificil al verii, Dinamo a deschis scorul în minutul 26, prin Alexandru Pop, însă polonezii au egalat rapid, după autogolul lui Matteo Duțu din minutul 29.
La pauză, Nuno Campos a schimbat întreaga echipă, iar Motor Lublin a mai înscris de două ori în repriza secundă, prin Fabio Ronaldo (66) și Luberecki (77), stabilind scorul final, 3-1.
VIDEO | Nuno Campos, după Dinamo - Motor Lublin 1-3: „Rezultatul nu contează. Pregătim o surpriză pentru suporteri”
La finalul partidei, tehnicianul portughez a transmis că rezultatele din meciurile de pregătire nu reprezintă o prioritate și a subliniat că obiectivul principal este formarea unei echipe competitive până la startul Superligii.
Campos a explicat că folosește aceste amicale pentru a evalua jucătorii, pentru a vedea cine se adaptează mai repede cerințelor sale și pentru a pune la punct relațiile de joc. Totodată, a precizat că Dinamo mai are nevoie de întăriri, iar clubul lucrează în continuare la transferuri.
Antrenorul dinamoviștilor a vorbit și despre programul dificil din debutul noului sezon, dar a subliniat că întreaga atenție este îndreptată spre primul meci oficial.
La final, portughezul le-a transmis un mesaj suporterilor și a dezvăluit că Dinamo pregătește o surpriză pentru aceștia înaintea startului campionatului.
„Aceste meciuri sunt importante pentru a vedea jucătorii la lucru și pentru a acumula pregătire fizică. Ne ajută să înțelegem cine a înțeles mai bine ideile noastre și cine mai are de recuperat. Trebuie să continuăm dezvoltarea jucătorilor și să creștem ca echipă.
În timpul săptămânii jucătorii muncesc foarte bine și se antrenează intens. S-a văzut și în anumite momente ale acestui meci că unii jucători sunt la un nivel foarte bun. Este normal să existe diferențe, mai ales că am schimbat întreaga echipă la pauză.
Mai avem multe aspecte de îmbunătățit. Trebuie să fim într-o formă mai bună la primul meci oficial. Rezultatele din amicale nu contează. Important este să construim un prim 11 puternic, să avem soluții bune și pe bancă și să devenim o echipă competitivă încă din startul campionatului.
Clubul lucrează împreună cu noi pentru a aduce și alți jucători. Toată lumea știe că mai avem nevoie de întăriri. Cei care au venit deja trebuie integrați cât mai bine.
Trebuie să lucrăm cu ei și să-i ajutăm să se adapteze, mai ales pe cei care au ajuns într-o țară nouă. Totul se face pas cu pas, iar atenția noastră este îndreptată spre primul meci din campionat.
Va fi un început dificil, însă cel mai important este să ne concentrăm pe munca de zi cu zi și să pregătim cât mai bine primul meci. În acest moment, primul meci este cel mai important.
(Aveți un mesaj pentru suporteri înainte de revenirea din cantonament?) Da, pregătim o surpriză pentru ei. Abia așteptăm să jucăm în fața suporterilor noștri. Sunt convins că le va plăcea.
Avem nevoie de ei alături de noi. Știm cât de pasionați sunt și vrem să fim cât mai aproape de ei. Sunt sigur că vom crea o legătură puternică împreună”, a declarat Nuno Campos, potrivit dinamo1948.club.
Pentru Dinamo urmează amicalul cu Omonia Nicosia (1 iulie)
{{text}}