International   •   Campionatul Mondial de Fotbal 2026   •   AFRICA DE SUD - CANADA

Canada e prima care pățește acest lucru la un Campionat Mondial

Africa de Sud - Canada a stabilit o premieră în istoria Campionatului Mondial // FOTO: Imago Images

Articol de Romeo Ene   —  duminică, 28 iunie 2026

Africa de Sud - Canada, primul meci din șaisprezecimile de finală ale Campionatului Mondial 2026, a intrat în istoria competiției printr-o premieră fără precedent.

Partida se dispută pe SoFi Stadium din Inglewood, California, o arenă cu o capacitate de aproximativ 70.000 de locuri.

Africa de Sud - Canada a stabilit o premieră în istoria Campionatului Mondial

Meciul a consemnat o situație întâlnită pentru prima dată la un turneu final. Canada a devenit prima țară gazdă din istoria Campionatului Mondial care dispută un meci din fazele eliminatorii în afara propriului teritoriu.


Explicația ține de clasarea din faza grupelor. Selecționata pregătită de Jesse Marsch (52 de ani) a terminat pe locul 2 în grupa B, în spatele Elveției, iar traseul din competiție a trimis-o pe coasta de vest a Statelor Unite.

Dacă ar fi câștigat grupa, Canada și-ar fi disputat în continuare meciurile pe teren propriu.

O astfel de situație nu a fost posibilă la edițiile organizate de o singură țară, când toate partidele se disputau în interiorul acelorași granițe. Nici la Campionatul Mondial din 2002, găzduit de Coreea de Sud și Japonia, niciuna dintre cele două naționale nu a fost nevoită să joace în afara propriei țări.

Partida de la Los Angeles a mai adus o premieră. Pentru prima dată în istoria Campionatului Mondial, două naționale aflate la prima calificare în fazele eliminatorii ale competiției se întâlnesc într-un meci eliminatoriu.


Câștigătoarea duelului dintre Africa de Sud și Canada va întâlni în optimile de finală învingătoarea partidei dintre Olanda și Maroc.

Dintre cele trei țări gazdă ale ediției din 2026, Statele Unite își vor disputa toate meciurile pe teren propriu. Canada nu va mai evolua în fața propriilor suporteri, iar Mexic va părăsi Ciudad de Mexico doar dacă va ajunge în sferturile de finală.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.