Sporturi   •   Tenis   •   Wimbledon

Aryna Sabalenka, înainte de debutul la Wimbledon: „Îmi este clar de ce oamenii cred că sunt o scorpie!”

+38 Foto
Aryna Sabalenka/ Foto: Instagram

Articol de Sebastian Vasile   —  luni, 29 iunie 2026

Aryna Sabalenka (28 de ani, 1 WTA) a stârnit o mare vâlvă chiar înainte de începerea Wimbledonului (29 iunie – 12 iulie), printr-un interviu sincer în care a vorbit despre prejudecățile cu care se confruntă.

Liderul WTA o va înfrunta, astăzi, pe sârboaica Teodora Kostovic (19 ani, #184 WTA), în primul tur de la Wimbledon. Meciul va începe după ora 17:30 și va putea fi urmărit în direct pe platforma HBO Max.

Deși este considerată una dintre cele mai pozitive sportive din tenis, bielorusa este conștientă că la prima vedere nu lasă o astfel de impresie.

Aryna Sabalenka: „Îmi este clar de ce oamenii cred că sunt o scorpie!”


După cum spune chiar ea, din cauza trăsăturilor faciale specifice și a atitudinii „reci”, oamenii au adesea o părere complet greșită despre ea.

Când mă vezi pentru prima dată, probabil vei crede că sunt o scorpie din cauza feței mele slave. Îmi este clar de ce oamenii cred asta. Prima impresie pur și simplu nu mă ajută. Când merg cu acea față serioasă, fără nicio emoție, sunt conștientă că pot părea foarte agresivă. De aceea înțeleg perfect de ce oamenii gândesc asta. Dar, cine mă cunoaște mai bine, va înțelege că pur și simplu așa m-am născut”, a început numărul #1 WTA.

Badosa, primă impresie despre Sabalenka: „Am crezut că este o «scorpie»”

+38 Foto
Sabalenka, primă impresie negativă despre Badosa / foto: Instagram @arynasabalenka

Aryna a dezvăluit cum a trebuit să depășească prima barieră chiar și cu cea mai bună prietenă a ei din circuit, Paula Badosa.

„Când ne-am cunoscut, i-am spus deschis: «Omule, am crezut că ești o scorpie!», iar ea mi-a răspuns imediat: «Și eu am crezut că ești o scorpie!». Atunci i-am spus că, evident, nu este adevărat și că putem fi prietene. Am realizat că suntem de fapt foarte asemănătoare și că totul este doar o mască și o atitudine pe care o avem pe teren”, a încheiat Sabalenka.

Aryna Sabalenka visează la primul titlu de la Wimbledon

Deși iarba nu este suprafața ei preferată, Sabalenka a avut rezultate notabile la All England Club în ultimii ani, ajungând în semifinale în 2021, 2023 și 2025.

Sabalenka are patru titluri majore (Australian Open 2023 și 2024, US Open 2024 și 2025), iar anul acesta speră să triumfe și la Wimbledon.

În acest moment al carierei mele, nu mă concentrez prea mult pe clasament. Cred că am învățat de-a lungul anilor că, în clipa în care începi să te concentrezi pe clasament, lucrurile încep să-ți scape de sub control. Mă concentrez doar pe mine. Sper că până la finalul acestui turneu să pot rămâne în fruntea clasamentului.



- Aryna Sabalenka

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.