Americanca Serena Williams (44 de ani) a vorbit despre regăsirea cu bulgarul Grigor Dimitrov (35 de ani, 146 ATP). Cei doi sunt prezenți la Londra și vor debuta marți pe tablourile de simplu de la Wimbledon.
Serena Williams revine în circuitul profesionist după o pauză de 4 ani. Jucase ultima dată la US Open 2022. Americanca a primit un wild card din partea organizatorilor de la Wimbledon și s-a bucurat de regăsirea cu foștii colegi și fostele adversare.
Un loc special l-a avut bulgarul Grigor Dimitrov. Presa anului 2012 scria că cei doi au avut chiar o scurtă relație amoroasă. Niciunul nu a confirmat legătura. Cert este că prietenia a dăinuit, după cum se observă în imaginile surprinse în week-end.
GALERIE FOTO. Serena Williams, întâlnire specială cu Grigor Dimitrov la Wimbledon
„Mereu l-am considerat pe Grigor prietenul meu cel mai bun, sigur el este din lumea tenisului. A fost așa plăcut să îl revăd. Mereu comunicăm, ținem legătura și în afara turneelor de Grand Slam.
Nu l-am văzut de aproape un an, doar am povestit ce am mai făcut. Am atâtea amintiri plăcute cu el. Îmi înțelege nebunia, eu o înțeleg pe a lui. Dar credeți-mă, e mult mai nebun decât mine!
A fost așa greu să îl anul trecut, când s-a accidentat. A avut un an complicat. Trebuie să continue și să revină la nivelul obișnuit”, a transmis Serena, citată de ATP Tour.
Grigor Dimitrov debutează marți la Wimbledon 2026, nu înainte de ora 16:30. Adversar îi va fi australianul Dane Sweeny (127 ATP).
Tot mâine, tot împotriva unei australience va debuta și Serena Williams, nu înainte de ora 19:00. Maya Joint (87 WTA) îi va ieși în cale.
Pentru prima dată în cariera mea, așteptările sunt complet diferite. Simt că mă voi bucura cu adevărat să fiu aici. Mă aștept să fiu emoționată. Am avut emoții înaintea fiecărui meci din viața mea. Cred că asta arată cât de mult iubesc tenisul, indiferent că era primul tur sau o finală de Grand Slam. Întotdeauna am avut acea tensiune înainte de meci, dar apoi mă liniștesc și mă concentrez pe joc
- Serena Williams
{{text}}