Aryna Sabalenka (28 de ani, numărul 1 mondial) și-a luat biletul pentru runda a doua de la Wimbledon, impunându-se în 65 de minute în fața sârboaicei Teodora Kostovic (19 ani, locul 184 WTA), 6-2, 6-3.
Wimbledon-ul este turneul de Grand Slam la care liderul WTA, Aryna Sabalenka, încă nu a depășit faza semifinalelor, acolo unde a ajuns în trei rânduri, 2021, 2023 și 2025. O țintă pe care și-o propune cu siguranță în 2026 și spre care a pornit lansat, cu o victorie netă în runda inaugurală.
Întâlnind-o în premieră pe adolescenta din Serbia Teodora Kostovic, venită din calificări, bielorusa a avut un început dominant de partidă. Una care s-a disputat pe Terenul Central, acolo unde în Loja Regală s-au aflat, conform obiceiului, personalități invitate special. De data aceasta, privirile s-au întors spre Sir David Beckham, care a venit însoțit de mama sa.
Sabalenka s-a distanțat la 4-0 și 5-1, impunându-și tenisul puternic, însă adversara ei a arătat că are o vână accentuată de luptătoare. După ce a izbutit primele ei game-uri, s-a întors cu convingere spre public și spre apropiații ei, solicitând mai mult sprijin.
Până la urmă însă, Aryna s-a impus cu 6-2 în actul inaugural. Al doilea a fost însă mai disputat, cu ceva mai multă intrigă. Cele două au mers cap la cap până la 2-2, când liderul WTA a rupt echilbrul. La 5-2 însă, când a servit pentru victorie, adversara a avut o ripostă solidă, aproape entuziasmantă, recuperând un break.
Imediat, cavdrupla campioană de Grand Slam a pus lucrurile în ordine și s-a impus cu 6-2, 6-3 în 65 de minute.
Smooth sailing for Aryna ️
— Wimbledon (@Wimbledon) June 29, 2026
The world No.1 safely navigates her way into the second round #Wimbledon pic.twitter.com/M2K5Hh9PIP
„Este un loc special și avem o vedetă la Wimbledon, pe acest teren minunat, minunat, în fața voastră a tuturor. Sir David, îți mulțumesc că ești aici”, au fost primele cuvinte ale Arynei la interviul de pe teren, adresându-se lui Beckham.
Aryna Sabalenka: „Cred că toți ne emoționăm, face parte din viața noastră”
Întrebată de setul secund, mai compact și mai disputat, în care a fost testată mai mult, bielorusa a recunoscut că adversara ei „a oferit o luptă foarte, foarte bună, a intrat puțin mai mult în joc în actul al doilea, m-a pus puțin mai mult la încercare. Mă bucur că am reușit să închei acest meci în două seturi și... da, înțeleg perfect cum e să joci pentru prima dată pe Terenul Central”.
Ultima remarcă e legată de faptul că Teodora l-a întrebat pe arbitrul de scaun cum se iese de pe arena principală de la All England Club, pe care a evoluat pentru întâia dată.
„E o presiune foarte mare, dar sunt destul de sigură că data viitoare se va descurca mult mai bine”, a asigurat Aryna.
Aryna Sabalenka în acțiune la Wimbledon 2026 Foto: Imago ImagesEa a vorbit apoi despre propriile trăiri, care nu dispar, chiar dacă e lider mondial nedetronat de peste un an. „Cred că toți ne emoționăm, face parte din viața noastră, pur și simplu, blochezi acea parte a creierului și încerci să te concentrezi pe tine însăți, iar eu cred că, odată cu experiența, am învățat să fac față emoțiilor și așteptărilor puțin mai bine”, a elaborat Sabalenka.
Revenind la iarbă și la senzația de confort încă aflată în teste, ea s-a declarat optimistă ți mulțumită. „De fapt, trebuie să spun că, pentru primul meci, mă simt destul de bine. Aș spune că... să zicem că îmi acord nota opt din zece”, a conchis zâmbitoare numărul unu mondial, care în turul 2 o va înfrunta în premieră pe americanca McCartney Kessler (26 de ani, locul 57 WTA).
Ea a jucat un singur turneu pe iarbă înainte de Wimbledon, pe cel de categorie WTA 500 de la Berlin, unde a pierdut în semifinale în fața americancei Jessica Pegula, 4-6, 7-6 (4), 0-6.
{{text}}