Sporturi   •   Tenis   •   WIMBLEDON

Irina Begu, eliminată în turul 1 la Wimbledon! Rămânem cu două jucătoare pe tablou

Irina Begu debutează marți la Wimbledon // foto: Imago

Articol de Maria Olteanu   —  marți, 30 iunie 2026

Irina Begu (35 de ani, 211 WTA) a debutat cu stângul în primul tur al celui de-al treilea turneu de Grand Slam al anului, Wimbledon (29 iunie - 12 iulie), în compania uneia dintre favoritele publicului, britanica Katie Swan (27 de ani, 196 WTA). Partida s-a terminat după aproximativ o oră și jumătate cu succesul adversarei, scor 6-4, 6-4.

Ziua de marți aduce trei românce pe iarba de la All England Club, iar prima care a intrat în competiție este Irina Begu. Deși a jucat extrem de puțin în ultimul an, sportiva noastră a avut șansă la debutul la Londra, dar micile greșeli, făcute în momente-cheie, au decis soarta confruntării.

După acest rezultat, România rămâne cu două reprezentante în competiție: Sorana Cîrstea (36 de ani, 18 WTA) și Gabriela Ruse (28 de ani, 105 WTA). Ambele o să joace în această seară.

Irina Begu, eliminare prematură la Wimbledon


Românca a început bine partida și și-a câștigat fără emoții primul game pe serviciu, însă primul set a rămas echilibrat până la 4-4, fără niciun break.

Momentul decisiv a venit în game-ul al nouălea, când Swan a reușit primul break al meciului, iar apoi și-a făcut serviciul pentru a închide setul, după puțin peste 30 de minute de joc.

În actul secund, Begu a pornit din nou cu un game câștigat, dar Swan a făcut rapid break-ul și s-a desprins la 4-2, fără să-i ofere șanse de revenire româncei.

Begu a rămas în meci până la final după ce a redus diferența la 4-5, însă britanica a închis partida după un game disputat, în care Begu a salvat patru mingi de meci și a avut chiar o oportunitate de break. În cele din urmă, Swan s-a impus cu 6-4, 6-4 și s-a calificat în turul al doilea de la Wimbledon, în timp ce pentru reprezentanta noastră misiunea a ajuns la final.


FINAL » Irina Begu - Katie Swan 4-6, 4-6

Setul 2:

  • 4-6. Begu salvează patru mingi de meci, face rost de o minge de break, nu o fructifică, și până la urmă cel mai disputat game al setului al doilea se termină în favoarea britanicei, care avansează în turul al doilea de la Wimbledon cu un dublu 6-4

  • 4-5. Begu rezistă și amână deznodământul acestui meci. După pauză, Swan va servi pentru victorie

  • 3-5. Nu reușește nici acum Begu să câștige pe serviciul adversarei, iar Swan se desprinde la 5-3. Begu va servi pentru a rămâne în meci. În caz contrar, este eliminată de la Wimbledon

  • 3-4. Begu încheie game-ul la serviciu cu un as și este obligată să forțeze break-ul după pauză

  • 2-4. Swan joacă perfect la serviciu și nu îi dă până acum șanse jucătoarei noastre să restabilească egalitatea

  • 2-3. Begu nu îi permite adversarei să se detașeze decisiv și câștigă pe propriul serviciu. Mai are un break însă de recuperat

  • 1-3. Swan consolidează break-ul și se desprinde în acest set

  • 1-2. Tot Swan este prima care face break-ul și în setul al doilea, însă de această dată mult mai repede

  • 1-1. Begu nu reușește să facă deocamdată break-ul în acest meci și Swan egalează din nou

  • 1-0. După două game-uri pierdute, Begu începe cu dreptul setul al doilea al meciului

Setul 1:

  • 4-6. Swan confirmă break-ul și pune punct primului set, după puțin peste jumătate de oră de joc

  • 4-5. Primul break din acest set este făcut de Swan, care trece în avantaj și va servi după pauză pentru câștigarea primei manșe

  • 4-4. Swan mai egalează o dată în acest prim set

  • 4-3. Fără break până în acest moment, Begu câștigă al patrulea game pe propriul serviciu

  • 3-3. La jumătatea setului, în continuare egalitate

  • 3-2. Begu trece din nou la conducere. Până acum nicio jucătoare nu face pași greșiți pe propriul serviciu

  • 2-2. Se merge cap la cap în acest set, Swan mai egalează o dată în startul partidei

  • 2-1. Begu nu lasă loc de greșeli pe propriul serviciu și este din nou în față

  • 1-1. Game mult mai echilibrat decât primul al meciului, Swan egalează situația la general

  • 1-0. Start perfect de meci pentru româncă. Pe propriul serviciu câștigă game-ul la zero

La ultimul turneu de Grand Slam jucat, la Roland Garros, Irina Begu s-a oprit în turul al doilea al calificărilor. Ultimul turneu major jucat pe tabloul principal este chiar Wimbledon, la ediția din 2025, când a jucat două tururi.

Cîrstea și Ruse joacă și ele azi, Jaqueline Cristian a fost eliminată

După meciul Irinei Begu, România mai are alte două partide de urmărit de-a lungul zilei de marți.

Sorana Cîrstea va juca pe terenul 17 și o va avea ca adversară pe Sara Bejlek (20 de ani, 45 WTA). Meciul este programat după ora 16:30, ora României.

Gabriela Ruse o va întâlni pe Caty McNally (24 de ani, 50 WTA) pe terenul 7, nu înainte de ora 17:00, ora României.

Jaqueline Cristian (28 de ani, 38 WTA), prima reprezentantă a României pe tabloul principal de la Wimbledon, a fost învinsă luni de Iva Jovic (18 ani, 17 WTA) cu 7-6 (1), 6-0, în primul tur.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.