International   •   Campionatul Mondial de Fotbal 2026   •   OLANDA

Fostul internațional olandez l-a „zdrobit” pe Koeman: „Toate aceste prostii mă dezgustă”

Fostul atacant olandez Pierre van Hooijdonk/ Foto: Imago

Articol de Tudor Belivacă   —  marţi, 30 iunie 2026

Pierre van Hooijdonk, fostul internațional neerlandez, l-a criticat în termeni duri pe Ronald Koeman, selecționerul Portocalei Mecanice, după ce Olanda a fost eliminată la penalty-uri de Maroc în șaisprezecimile Campionatului Mondial, scor 2-3, 1-1 după 120 de minute.

Cel mai bun fotbalist olandez al anului 2004 l-a criticat pe selecționer pentru modul în care a pregătit loviturile de departajare.

Van Hooijdonk a fost deranjat de modul în care unii fotbaliști au ales să execute: Justin Kluivert și Quentin Timber, doi dintre cei care au ratat, au venit în alergare, dar s-au oprit înainte de a lovi balonul.

Quinten Timber a ratat la loviturile de departajare/ Foto: Captură YouTube @Antena1

Tehnica nu l-a impresionat pe Pierre van Hooijdonk și este de părere că Ronald Koeman, un specialist al penalty-urilor în perioada în care era jucător, trebuia să le impună fotbaliștilor tehnica clasică de executare a loviturilor de departajare.

Pierre van Hooijdonk: „M-aș fi așteptat să le spună să alerge și să șuteze normal”

„Nu poți antrena presiunea, dar avem un selecționer care a marcat 1423 (n.r. 115) de penalty-uri în cariera sa. Și le-a marcat pe toate, și nu l-am văzut niciodată făcând ceva neobișnuit. Așează mingea, aleargă și șutează. M-aș fi așteptat ca selecționerul să fi spus: «Băieți, oricine poate rata un penalty. Dar într-un singur fel: alergați și șutați normal». Toate aceste prostii mă dezgustă, îmi întorc stomacul pe dos”.

Ronald Koeman, dezolat / Foto: Imago

Marocul a fost mult superior. Înainte de meci, credeam că este o idee bună noua tactică. Dar când vezi că nu funcționează, trebuie să cauți o altă alternativă. Marocul are o echipă bună, dar nu este Franța. Au abordat meciul de parcă ar fi jucat împotriva Franței”, a afirmat olandezul, potrivit abola.pt.

  • Ronald Koeman a marcat 115 goluri din penalty în toată cariera sa profesionistă. A ratat doar de 16 ori, conform Transfermarkt.

  • Pierre van Hooijdonk are 46 de meciuri și 14 goluri pentru naționala Olandei. Echipele din CV-ul său: Steenbergen, RBC, NAC, Celtic, Nottingham Forest, Vitesse, Benfica, Feyenoord, Fenerbahce.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.