International   •   Campionatul Mondial de Fotbal 2026   •   EXPLICAȚIE

Pierluigi Collina explică: de ce nu a fost validat golul de calificare al nemților

Pierluigi Collina, despre faza controversată din meciul Germania - Paraguay

Articol de Mihai Șovei   —  miercuri, 01 iulie 2026

Pierluigi Collina (66 de ani), președintele Comisiei de Arbitri din cadrul FIFA, a vorbit despre faza controversată din timpul șaisprezecimii de finală a Campionatului Mondial dintre Germania și Paraguay, 1-1 (3-4 după loviturile de departajare).

  • Faza despre care fostul arbitru italian a vorbit a avut loc în minutul 102, atunci când Jonathan Tah a marcat pentru nemți. Tatiana Guzman, oficialul VAR al partidei, a considerat că Waldemar Anton a împiedicat ieșirea portarului Orlando Gill. „Centralul” Jalal Jayed a fost de acord și a anulat reușita, spre furia lui Nagelsmann.

Decizia de a anula golul lui Jonathan Tah a fost corectă, conform FIFA. Se pare împiedicarea portarului advers să acopere poarta a fost motivul pentru care golul a fost anulat.

Pierluigi Collina, despre faza controversată din meciul Germania - Paraguay


„Pentru a crește ritmul jocului, arbitrilor li s-a recomandat să nu sancționeze contactele obișnuite din fotbal și să acorde atenție unor situații specifice care pot apărea în legătură cu tactica anumitor echipe. Un exemplu este atunci când jucătorii atacanți încearcă să împiedice mișcarea jucătorilor defensivi.

Deși menținerea poziției nu este în sine un fault, atunci când un jucător atacant nu este interesat de minge și se mișcă intenționat, chiar și imperceptibil, cu intenția clară de a împiedica adversarul să se miște și să-l blocheze în defensivă, atunci arbitrii, și, dacă este necesar, VAR-ul, ar trebui să analizeze cu atenție incidentul și să intervină.

Acest lucru este valabil mai ales atunci când scopul tacticii este de a împiedica portarul advers să acopere poarta,” a declarat legendarul arbitru italian, potrivit sursei menționate anterior, citate de BBC.


Decizia a generat reacții dure

Multe nume importante din fotbal susțin că Germania a fost dezavantajată la faza golului anulat al lui Tah.

E scandalos că a anulat reușita! E absolut scandalos! Sunt meciuri unde trebuie să câștigi prin orice mijloace, iar noi am fi reușit dacă nu exista acea decizie scandaloasă!



- Julian Nagelsmann, selecționerul Germaniei

Dacă acest gol e neregulamentar, atunci Arsenal n-ar trebui să fie campioana Angliei. 60% dintre golurile lor din faze fixe au venit așa. E greu de acceptat.



- Jurgen Klopp, fost antrenor la Liverpool

Nu sunt deloc de acord cu decizia. Portarul abia e atins și se aruncă pe gazon. O decizie groaznică. Trebuie să înțeleagă că fotbalul e un sport de contact. Portarul i-a păcălit pe toți. E penibil cum s-au obișnuit toți să se arunce.



- Alan Shearer, fost atacant al echipei naționale a Angliei

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.