Fotbal   •   Fotbal feminin   •   Transfer

Alexia Putellas semnează cu noua forță din fotbalul european, după plecarea de la Barcelona

Alexia Putellas, Foto: Imago Images

Articol de Laura Duță   —  miercuri, 01 iulie 2026

Alexia Putellas (32 de ani), fostul mijlocaș de la Barcelona, a ales să semneze cu London City Lionesses, formație din prima ligă engleză la fotbal feminin.

Dubla câștigătoare a Balonului de Aur a rămas liberă de contract de la finalul sezonului 2025-2026. După 14 ani, a decis să plece de la Barcelona liberă de contract.

Alexia Putellas merge în Anglia

Fotbalista din Spania a avut mai multe oferte, însă până la final a avut de ales între doua echipe. Alexia a preferat-o pe London City Lionesses în detrimentul Boston Legacy, din SUA, pentru a-și continua cariera în fotbalul european.


London City Lionesses a început negocierile cu Putellas încă din ianuarie, atunci când jucătoarea era în ultimele luni de contract. Echipa engleză, care investește masiv în fotbalul feminin, a convins-o cu un salariu uriaș, potrivit BBC.

+16 Foto
Alexia Putellas,

Formația londoneză vrea să se lupte cu Arsenal, Chelsea și Manchester City din sezonul viitor, motiv pentru care a făcut totul să atragă în lot una dintre cele mai bune fotbaliste din istorie.

  • London City Lionesses a terminat pe locul 6 în sezonul trecut la prima stagiune în Women SuperLeague din istoria clubului.


Alexia are 232 de goluri marcate în 507 meciuri pentru Barcelona. Ea are în palmares 38 de trofee cu Barcelona, incluzând 4 Ligi ale Campionilor, 10 campionate în Spania, 10 Cupe ale Reginei, 6 Supercupe și 8 Cupe ale Cataluniei.

Alexia Putellas a fost desemnată cea mai bună jucătoare din lume, câștigând două Baloane de Aur, în 2021 și 2022. A fost, de asemenea, numită ca cea mai bună jucătoare din Liga Campionilor în sezonul 2021-2022 și în 2025-2026.

Alături de Spania a câștigat Campionatul Mondial de fotbal feminin în 2023 și a luat medalia de argint la Campionatul European din 2025.

112 meciuriare Putellas pentru echipa națională a Spaniei. A marcat 39 de goluri.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.