Lionel Messi (39 de ani), superstarul Argentinei care a marcat deja șase goluri la Campionatul Mondial și este golgheterul competiției alături de Kylian Mbappe, a ajuns în Miami și a fost percheziționat din cap până în picioare.
Argentina - Capul Verde, meci din șaisprezecimile Campionatului Mondial din Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic, se joacă în noaptea de vineri spre sâmbătă, de la ora 01:00. Dacă vor obține calificarea în optimi, sud-americanii vor înfrunta câștigătoarea dintre Australia și Egipt.
Ofițerii de securitate nu l-au menajat, ba chiar l-au așezat pe un scaun pentru a efectua o scanare a obiectelor metalice, ceea ce a fost o scenă destul de amuzantă.
VIDEO. Lionel Messi, moment amuzant pe aeroportul din Miami
Întregul lot al Argentinei a trebuit să fie supus unui control de securitate direct pe pista aeroportului din Miami, inclusiv unui control cu detector de metale.
Lionel Messi nu a primit niciun tratament special, în ciuda faptului că joacă la Inter Miami, acesta trecând prin aceeași procedură ca și restul lotului.
Chiar și argentinianul era zâmbitor, deoarece probabil că astfel de lucruri nu i s-au întâmplat niciodată în carieră. Pentru ca întregul caz să fie și mai ciudat, Lionel Messi joacă de ani de zile chiar în Miami.
Messi laughing as the securities checked him at the airport pic.twitter.com/K1vpVKOXyP
— ArgentineCuler (@FCB_Argentine) July 2, 2026
Câteva minute mai târziu, acesta s-a întors să-și ia lucrurile după ce un agent de securitate i-a împachetat cu grijă totul înapoi în valiză înainte de a i-o înmâna. Între timp, coechipierii săi din Argentina formaseră deja o coadă pentru a efectua aceleași verificări de securitate.
Un obiect neobișnuit i-a fost găsit în rucsac lui Cristian Romero: un aprinzător folosit pentru aprinderea focului la grătar. Momentul în care obiectul a fost găsit a stârnit râsete în rândul sud-americanilor.
Totuși, regulile sunt reguli iar americanii s-au ghidat după ele, nu după faptul că în fața lor era Lionel Messi sau vreun jucător din Uzbekistan care, de asemenea, a trebuit să treacă prin lucruri similare.
Procedurile stricte fac parte din măsurile sporite de securitate introduse pentru Campionatul Mondial din 2026. Din cauza îngrijorărilor legate de potențialele amenințări teroriste, toți pasagerii care sosesc în orașele gazdă din Statele Unite ale Americii sunt verificați imediat după aterizare.
{{text}}