Handbal

Jumătate româncă

Articol de Marian Ursescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Gabriella Szucs, unguroaica adusă de Oltchim de la Debrecen, stă în apartamentul în care a locuit la Rm. Vîlcea antrenorul Gheorghe Tadici

Cele două unguroaice aduse de Oltchim în acest sezon, Gabriella Szucs şi Rita Borbas, au debutat în tricoul campioanei României în turneul amical disputat la Rm. Vîlcea, sîmbătă şi duminică. Szucs şi Borbas au fost adoptate deja de fanii olteni, care au fost plăcut impresionaţi de evoluţiile celor două handbaliste. "Szucs va fi una dintre piesele de bază. Joacă excelent atît în apărare, cît şi în atac", a declarat preşedintele Oltchimului, Ioan Gavrilescu.

Interul Gabriella Szucs e născută la Oradea, iar tatăl său a jucat fotbal, în prima ligă, în anii '80, la FC Bihor. "Eu sînt jumătate româncă. Nu ştiu să vorbesc, dar înţeleg tot. O să învăţ însă repede româneşte", a spus surîzătoare Gabriella. Duminică, handbalista adusă de la Debrecen a împlinit 24 de ani şi a avut parte de o mare surpriză din partea coechipierelor. "Nu ştia că la noi toate fetele punem bani şi cumpărăm un cadou sărbătoritei. I-am cîntat «La Mulţi Ani», iar ea ne-a servit cu prăjituri, tort şi şampanie", a dezvăluit Steluţa Luca.

Szucs a primit un cuptor cu microunde, un ceas, un inel din aur alb, dar şi două flori pentru apartamentul în care va locui la Rm. Vîlcea. :D "Am fost primite excelent de către fete. Ne place mult în România şi sper să avem numai succese cu Oltchimul", a spus cealaltă unguroaică, pivotul Rita Borbas.

74 de jocuri are Gabriella Szucs în "naţionala" Ungariei, pentru care a înscris 110 goluri

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.