Santi Cazorla (41 de ani), una dintre marile legende ale fotbalului spaniol, și-a anunțat retragerea din activitate, punând capăt unei cariere impresionante, întinse pe parcursul a peste două decenii.
Fostul mijlocaș al lui Arsenal, Villarreal și Al-Sadd își încheie aventura în fotbal după 23 de ani petrecuți pe terenurile din Spania, Anglia și Qatar.
Dublu campion european cu Spania, în 2008 și 2012, Cazorla și-a luat rămas-bun printr-un mesaj emoționant publicat pe rețelele de socializare.
Santiago Cazorla și-a încheiat cariera de jucător: „Sfârșitul nu a fost oriunde, a fost acasă”
„Acum, când totul se termină, când îmi voi agăța ghetele în cui, iar zgomotul se va transforma în liniște, totul se așează la locul său, pentru că sfârșitul nu a fost oriunde, a fost acasă”, a declarat Santi Cazorla într-un videoclip publicat pe conturile sale de socializare.
De-a lungul carierei, Cazorla a cucerit două Cupe ale Angliei și două trofee Community Shield alături de Arsenal, Cupa Intertoto UEFA cu Villarreal și două titluri de campion al Qatarului, plus două Cupe ale Qatarului, în tricoul lui Al-Sadd.
Spaniolul a fost desemnat fotbalistul anului în Spania în sezonul 2006-2007 și a primit distincția de jucătorul sezonului la Arsenal în ediția 2012-2013.
În urmă cu două sezoane, Cazorla a contribuit decisiv la promovarea echipei sale de suflet, Real Oviedo, în La Liga, iar în stagiunea recent încheiată a evoluat pentru ultima dată în prima ligă spaniolă.
Santiago Cazorla își încheie cariera cu 776 de meciuri, 143 de goluri și meciuri pentru Villarreal, Recreativo Huelva, Malaga, Arsenal, Al-Sadd și Real Oviedo. În tricoul naționalei Spaniei a adunat 81 de selecții și 15 goluri între 2008 și 2019.
„Cazorla a decis să revină, primind salariul minim permis de ligă și donând toate drepturile sale de imagine clubului. În schimb, a cerut doar ca 10% din vânzările tricourilor sale să fie direcționate integral către academia de juniori a lui Real Oviedo, pentru a contribui la dezvoltarea viitoarelor generații”, a transmis Real Oviedo într-un comunicat.
Clubul spaniol a precizat că își dorește ca fostul căpitan să rămână în cadrul echipei, într-un rol ales de el. După anunțul retragerii, Cazorla a primit mesaje de apreciere și din partea fostelor sale cluburi, Arsenal și Villarreal.
{{text}}