Legendarul Vassilis Spanoulis (43 de ani), antrenorul naționalei Greciei, a declarat că e „rușinat” după înfrângerea suferită în fața României, scor 66-73, în preliminariile Campionatului Mondial de Baschet din 2027.
Grecia, medaliată cu bronz la ultimul Campionat European, a venit în România, la Oradea, pentru un meci din preliminariile Campionatului Mondial din 2027. Lipsită de marile vedete, trupa oaspeților a fost condusă de Kostas Papanikolaou, căpitanul lui Olympiacos, de Giannoulis Larentzakis, jucător tot la campioana Europei, și de Vassilis Toliopoulos, baschetbalistul lui Panathinaikos.
Vassilis Spanoulis, antrenorul Greciei: „Am meritat să pierdem după ce am jucat în ultimul sfert”
Grecia a preluat controlul în sfertul al treilea și a condus la 14 puncte, 58-44, dar România a revenit și, după un ultim act de excepție, a obținut o victorie uriașă, scor 73-66, care îi menține șansele de calificare în faza secundă a preliminariilor Campionatului Mondial.
La finalul jocului, Vassilis Spanoulis, antrenorul Greciei și al lui Aris Salonic, a spus următoarele:
„Ne-am oprit din a juca baschet. Am jucat ok până în acel punct, dar apoi am făcut totul greșit. Am crezut că meciul e gata, unii au vrut să mai înscrie o dată. Ne-am oprit din a ne apăra, nu am avut intensitate.”
„Imaginea de la final nu reprezintă filozofia mea și a echipei. Trebuie să ne concentrăm și să mergem să batem Portugalia. Apreciez efortul tuturor copiilor care sunt aici, dar avem probleme. Personal, mă simt rușinat după acest meci și cu imaginea noastră din ultimul sfert”, a adăugat el, citat de gazzetta.gr.
Mai târziu, Spanoulis, triplu câștigător al Euroligii și MVP al Final 4-ului Euroligii, vicecampionu mondial, campion european și septuplu câștigător al ligii Greciei, a venit la conferința de presă și a mai spus câteva cuvinte:
„Felicitări echipei naționale a României. Cred că în cea mai mare parte a jocului, până în ultimul sfert, am controlat meciul, dar apoi am făcut totul greșit și am meritat să pierdem după ce am jucat în ultimul sfert.”
„(n.r. V-a surprins apărarea agresivă a României? Credeți că asta a fost cheia?) Nu, cu tot respectul pentru România și jucătorii ei, cred că am făcut o mulțime de greșeli prostești. Nu e posibil asta la acest nivel. Ne-am oprit din a juca baschet în ultimele 10 minute. E inacceptabil”, a concluzionat Spanoulis.
{{text}}