International   •   Campionatul Mondial de Fotbal 2026   •   PORTUGALIA

Cristiano Ronaldo se va retrage de la echipa națională după Mondial

Anunțul de la miezul nopții: Cristiano Ronaldo se retrage de la echipa națională după Mondial // foto: Imago

Articol de Maria Olteanu, Carmen Dumitru   —  vineri, 03 iulie 2026

Campionatul Mondial din acest an pare a fi ultimul turneu final al lui Cristiano Ronaldo (41 de ani), care ar plănui să se retragă din echipa națională a Portugaliei.

Cel puțin așa a sugerat sora lui Ronaldo, Katia, la miezul nopții, cu câteva minute înainte de Portugalia - Croația. Lustanii s-au impus cu 2-1 în 16-imile competiției, meci în care Cristiano a înscris primul lui gol în fazele eliminatorii ale competiției.

Cristiano Ronaldo, tot mai aproape de retragerea de la națională

Katia Aveiro a declarat că, din informațiile pe care le deține, actualul Campionat Mondial reprezintă „ultimul dans” al lui Cristiano Ronaldo în tricoul Portugaliei. Ea a precizat că despărțirea nu va avea loc neapărat după meciul cu Croația, în cazul unei eliminări, însă este convinsă că acesta este ultimul turneu final al atacantului pentru echipa națională.


„Din informațiile pe care le am, puteți începe să vă luați rămas-bun. Așa că bucurați-vă de el cât încă mai puteți. Nu cred că vă veți lua rămas-bun astăzi, dar acel moment se apropie. Cred cu adevărat că acesta este ultimul său dans, așa că savurați fiecare clipă, pentru că va fi foarte greu să mai găsim un jucător ca el”, a declarat Katia Aveiro.

Întrebată dacă se referă la retragerea lui Ronaldo de la națională după Campionatul Mondial din 2026, sora fotbalistului a răspuns afirmativ și a susținut că informațiile provin dintr-o sursă pe care o consideră de încredere.

„Da, mă refer la Portugalia. Informațiile pe care le am, dintr-o sursă de încredere, mă fac să cred că acesta este ultimul său dans”, a adăugat ea.

Katia Aveiro a vorbit și despre criticile la adresa lui Cristiano Ronaldo, afirmând că acestea nu îl afectează nici pe jucător, nici pe familia sa. „Cristiano doboară recorduri de peste 20 de ani. Chiar credeți că astfel de comentarii ne afectează? După tot ceea ce am trăit și am depășit ca familie, nimic nu ne poate lua fericirea”, a încheiat sora căpitanului Portugaliei.


  • Titularizat în meciul cu Croația, la 41 de ani și 147 de zile, Cristiano Ronaldo a intrat în istoria Campionatului Mondial, devenind cel mai în vârstă jucător de câmp care evoluează într-un meci din fazele eliminatorii ale competiției.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.