Andrei Borza (20 de ani), fundașul stânga titular al Rapidului, a susținut examenul de Bacalaureat, la doi ani după ce a terminat liceul. În această dimineață, el s-a îmbarcat în zborul care îl va duce alături de colegii lui, în Austria, acolo unde aceștia pregătesc noul sezon.
Andrei Borza a ratat primele zile ale stagiului de pregătire din Austria, fiind reținut în țară din motive personale. El a susținut examenul de Bacalaureat la liceul „Lazăr Edeleanu” din Năvodari.
A fost a doua lui încercare. De această dată, rapidistul este încrezător că va obține o notă bună.
În această dimineață, la plecarea spre Austria, Borza a ținut să răspundă comentariilor răutăcioase care l-au vizat.
Cu BAC-ul dat, Andrei Borza răspunde: „În primul an nu l-am luat de serios”
„Mă duc acum în cantonament, merg cu forțe proaspete. La BAC a fost foarte bine. Am văzut niște comentarii foarte urâte, că am rămas repetent, că nu știu ce. Voiam să clarific acum.
Eu am terminat liceul acum doi ani. Nu am luat BAC-ul atât de mult în serios, am zis că facultatea nu e de mine. Așa că în primul an am mers nepregătit la BAC și nu l-am luat.
Un an mai târziu am vrut să-l dau din nou, m-am pregătit și nu am putut să-l susțin, că am ales să mă duc la meci, am jucat cu Oțelul Galați.
Anul acesta m-am pregătit, am zis că este foarte importantă facultatea. Nu se știe pe ce cale te duci. Merg la UNEFS, cred (n.r. - Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport București).
Nu știu cât iau la BAC, sper că o notă cât mai mare. Am scris foarte mult, am învățat, vom vedea. Cea mai grea probă? Româna, cred, că a picat «Plumb» la subiectul 3.
Nu am avut emoții, poate niște furnicături, că nu am mai fost de mult la școală și nu mai știam cum e la un examen”, a afirmat Borza în incinta aeroportului din Otopeni.
La subiectul III al probei de limba română, cerința a fost redactarea unui eseu de minimum 400 de cuvinte despre „particularitățile unui text poetic studiat, aparținând lui George Bacovia”. Cu alte cuvinte, poezia „Plumb”.
Andrei Borza: „Să terminăm între primele 3, acesta este obiectivul”
Privind către sezonul care va începe în această lună, Borza a spus că „așteptările sunt foarte mari. Trebuie să intrăm în play-off, apoi să terminăm între primele 3. Acesta este obiectivul nostru”.
Și a identificat unde e loc de mai bine, față de precedenta stagiune, când pe bancă a fost Costel Gâlcă:
„Față de sezonul trecut trebuie să schimbăm puțin mentalitatea, să mergem să câștigăm meci de meci, să ne dorim acest lucru, iar vestiarul să fie mult mai unit, cum a fost cantonamentul de la Mogoșoaia și cum a fost în meciul de ieri.
A fost un meci foarte bun contra lui Dinamo Kiev, echipă care va juca în Europa League cu U Cluj. A fost un meci frumos de privit.
Nu știu ce s-a schimbat în mod special odată cu venirea lui Daniel Pancu. Avem plăcere, antrenamente foarte bune și asta este cel mai benefic pentru noi, că avem un lot tânăr”.
Ce a mai declarat Andrei Borza
Legat de posibilitatea de a pleca: „Chiar nu știu, nu mă gândesc la nimic momentan. Merg să mă pregătesc. Astea 4 zile m-am pregătit singur și a fost cam nasol. Vreau să merg alături de colegii mei și să ne pregătim foarte bine pentru sezonul următor”.
Prefațează primul meci oficial al sezonului, cu Sepsi OSK: „O să fie un meci frumos, Sepsi este nou-promovată, au și ei multe așteptări după promovare. Va fi un meci intens, noi ne dorim cele 3 puncte”.
Despre meciul Portugalia - Croația: „Am văzut, da, Portugalia - Croația. Am văzut finalul, unul foarte neașteptat. A fost un meci foarte frumos, am văzut toate golurile. Un meci frumos, plăcut. Cel mai tare meci de până acum? Cred că da. Și Anglia cu Congo mi-a plăcut foarte mult. Meciul cu Spania va fi unul intens. Cred că va câștiga Spania, e preferata mea.
Despre Cristiano Ronaldo: „Ronaldo și Messi sunt cei mai buni jucători din lume. Să joace până la vârsta asta, mai ales la un Mondial, este ceva neașteptat. A avut nevoie de atâta pregătire, atâta condiție fizică și încă se ține foarte bine...”.
{{text}}