Care au fost momentele, tendințele și deciziile care au aprins turneul după intrarea în fazele eliminatorii? Reporterul Sebastian Culea trage 5 concluzii după o rundă cu Brazilia salvată târziu, Germania și Olanda trimise acasă, Franța tot mai amenințătoare și Anglia încă prinsă între Kane și propriile emoții defensive.
1. Joacă samba doar când ia foc casa
Brazilia a avut nevoie de 95 de minute ca să înțeleagă că Japonia nu vine la Mondial pentru schimb de fanioane, iar presa braziliană l-a descris pe Ancelotti drept pompierul care stinge incendiile pe care tot echipa lui le aprinde. Dacă Martinelli mai întârzia un minut, nu știm ce s-ar fi întâmplat.
Japonezii au algoritmi, disciplină, aplicații care măsoară aproape orice și o atenție obsesivă pentru detalii, însă Brazilia a venit cu ceva ce încă nu poate fi descărcat din niciun magazin online: inima. Chiar și în epoca inteligenței artificiale, se pare că emoția încă subjugă procesorul, iar asta e vestea bună de la Mondialul american. Deși are un geniu pe bancă, sud-americanii dau impresia că se vor împotmoli, totuși, curând.
2. Cine suntem? Au, durerea!
Germania pare să fi inventat un nou sport: eliminarea dramatică. După două Mondiale terminate prematur vine încă o dezamăgire incredibilă. Discursul despre „ADN-ul german” începe să sune ca un podcast motivațional pe care nu-l mai ascultă nimeni. Germania de la acest Mondial seamănă cu un monstru lobotomizat: forma încă sperie, însă, odată ce începe să se miște, realizezi că nu te urmărește un prădător, ci un colos care bâjbâie fără instinct și fără imaginație.
Olanda este naționala care poate transforma un lot excelent într-o colecție de noi traume. La fel ca în cazul nemților, reprezentativa pregătită Koeman e o umbră a ceea ce reprezenta cândva „portocala mecanică”.
Deși continuă să aibă una dintre cele mai fascinante școli de fotbal din lume, marea problemă e că, în ultimele două decenii, produce mai multe conferințe despre identitate decât rezultate care să o confirme. Dacă olandezii au schimbat cândva fotbalul, astăzi trăiesc doar din drepturile de autor.
3. Și totuși mai există speranță
„A star is born”: Olise. La Crystal Palace împărțea afișul cu Eze și Mateta, la Bayern a demonstrat că nu fusese doar un talent de club mediu, iar la Mondial joacă de parcă turneul ar fi fost inventat pentru el.
Franța avea deja viteză, forță și un atac special, însă îi lipsea omul care să lege tot circul într-un spectacol coerent. Deschamps l-a găsit. Vestea proastă pentru restul lumii este că echipa Franței începe să semene cu o problemă fără soluție, nu cu o formulă de joc.
Poate că cel mai frumos lucru de la Mondialul ăsta este că îl vedem pe Messi apropiindu-se, inevitabil, de ultimul act, în timp ce, undeva lângă el, începe povestea lui Lamine Yamal.
Spaniolul a ratat din toate pozițiile, a avut un meci în care părea că poarta s-a micșorat doar pentru el. Cu toate astea, când atinge mingea, parcă se schimbă ritmul jocului. Sunt jucători care îți lasă statistici, în timp ce alții îți lasă senzații. Iar Yamal pare, momentan!, să facă parte din a doua categorie - „The Times They Are A-Changin”, cum spune Bob Dylan. Ocaziile de azi, mâine le va transforma cu ochii închiși.
4. „Salut! Sunt Anglia, caut portar!”
La englezi există două certitudini: Kane rezolvă, Pickford complică. Primul este omul fără de care echipa lui Tuchel pare să uite cum se atacă, al doilea continuă să transforme colțul scurt într-o invitație deschisă pentru adversari. Golul primit cu Congo nu e o surpriză, ci încă o scenă dintr-un film pe care l-am mai văzut.
Pickford rămâne capabil să scoată mingi imposibile, doar ca peste câteva minute să fie învins exact acolo unde un portar de top ar trebui să inspire cea mai mare liniște. Iar când pe flanc mai apare și un Spence care încă nu are experiența marilor turnee, defensiva Angliei lasă impresia că funcționează pe „merge și așa”, până când nu mai merge. Apărarea va fi motivul pentru care it's not coming home.
În minutul 90+13, la scorul de 2-1 pentru Portugalia, Gvardiol a trimis mingea în poartă, fotbaliștii croați au invadat terenul de bucurie. Golul a fost anulat...la un vârf de senzor!? Poate că sună ciudat, dar parcă mi-e dor de un fotbal în care nu exista un senzor care să decidă totul. De un fotbal în care greșelile făceau parte din poveste, la fel ca în viață. Riscăm să uităm că nu perfecțiunea ne-a făcut să iubim jocul, ci tocmai nedreptățile pe care încă le povestim după zeci de ani.
5. „El trebuie să fie el”
Există două lucruri de nedescris pe Pământ: poezia și Messi. Messi poate părăsi terenul, dar fotbalul va continua mult timp să graviteze în jurul său. Ce înseamnă, totuși, pentru un european, să-l vezi „retras”, să uiți că e, ș-apoi să trăsnească din toate direcțiile. Cine poate opri Franța? Messi.
Cum arată tabloul optimilor de la CM 2026:
- Canada - Maroc
- Paraguay - Franța
- Brazilia - Norvegia
- Mexic - Anglia
- Portugalia - Spania
- SUA - Belgia
- Argentina - Egipt
- Columbia - Elvetia
{{text}}