Sporturi   •   Tenis   •   WIMBLEDON

Sorana Cîrstea încearcă sâmbătă să bifeze o performanță în premieră » La celelalte turnee de Mare Șlem o are în palmares

Sorana Cîrstea la Wimbledon 2026 /Foto: Getty Images

Articol de Roxana Fleşeru   —  vineri, 03 iulie 2026

Sorana Cîrstea (36 de ani, 18 WTA) o întâlnește sâmbătă pe Linda Noskova (24 de ani, locul 12 WTA) în al treilea meci de pe Terenul 3 pentru un loc în a doua săptămână la Wimbledon. Românca a fost în această fază la toate celelalte turnee de Mare Șlem, dar la Londra a pierdut de cinci ori în turul al treilea.

Sorana Cîrstea este singura jucătoare din România care a mai rămas pe tabloul de simplu de la Wimbledon, un turneu pretențios, jucat pe o suprafață care este prezentă în calendar doar cinci săptămâni într-un sezon.

Este turneul unde Sorana Cîrstea nu a reușit să treacă de turul al treilea, deși a ajuns de cinci ori până acum în această fază, în cele 16 apariții de pe tabloul principal. De șapte ori s-a oprit în primul tur și de patru ori în turul al doilea

Ea a fost învinsă în turul al treilea de Victoria Azarenka în 2009, de Maria Kirilenko în 2012, de Garbine Mugurza în 2017, de Emma Răducanu în 2021 și de Beatriz Hadad Maia în 2023.


Cine a învins-o pe Sorana în turul al treilea la Wimbledon

  • 2009 – Sorana Cîrstea (favorită 28) – Victoria Azarenka (8) 6-7 (2), 3-6

  • 2012 – Sorana Cîrstea – Maria Kirilenko (17) 3-6, 1-6

  • 2017 – Sorana Cîrstea – Garbine Muguruza (14) 2-6, 2-6

  • 2021 – Sorana Cîrstea – Emma Răducanu (WC) 3-6, 5-7

  • 2023 – Sorana Cîrstea – Beatriz Hadad Maia (13) 1-6, 1-6

Între româncă și săptămâna a doua la Wimbledon stă, la această ediție, Linda Noskova, pe care o va întâlni pentru a șasea oară în circuit, patru confruntări având loc anul acesta, la Dubai, Indian Wells, Miami și Roma. Românca s-a impus în trei dintre aceste confruntări.

16-16este raportul dintre victorii și înfrângeri pentru Sorana Cîrstea la Wimbledon


Linda Noskova a avut un sezon bun pe iarbă, ea reușind să se impună la Berlin, în timp ce Sorana a ajuns până în turul al doilea la Queen's, oprindu-se pentru a trata o accidentare minoră. Cea mai bună performanță a jucătoarei din Cehia la Wimbledon este atingerea optimilor de finală în 2025.

Jucătoarea din România a fost în săptămâna a doua la Australian Open, Roland Garros și US Open. O victorie în fața Lindei Noskova i-ar completa frumos cariera, mai ales că Sorana a anunțat că acesta este ultimul său an în circuit, reiterând această decizie de fiecare dată când a fost întrebată.

Sorana Cîrstea în săptămâna a doua la turneele de Mare Șlem

  • Australian Open – 2017 (optimi de finală), 2022 (optimi de finală)

  • Roland Garros – 2009 (sferturi de finală), 2021 (optimi de finală), 2026 (sferturi de finală)

  • US Open – 2023 (sferturi de finală)

Sorana Cîrstea a debutat la 18 ani la Wimbledon

Sorana Cîrstea a debutat pe tabloul principal de la Wimbledon în 2008, la 18 ani, iar prima sa victorie a fost obținută în fața rusoaicei Ekaterina Bychkova, fiind apoi învinsă de Victoria Azarenka.

Românca evoluase în 2007 în calificări, însă pierduse în turul al doilea. Printre victoriile importante obținute pe iarba londoneză se numără cea obținută în fața lui Na Li, locul 11 WTA în acel moment, în 2012, în turul al doilea, sau cea din calificările din 2015, în fața lui Naomi Osaka, pe atunci o tânără aspirantă aflată pe locul 167 WTA, ori cea în fața Victoriei Azarenka în 2021.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.